Update articol:

Kremlin: O retragere a trupelor ruse din regiunea transnistreană, cerută de Maia Sandu, ar duce la o ‘destabilizare serioasă’

Dimitri Peskov Dimitri Peskov/ Sursa foto: russiancouncil.ru

Kremlinul a respins luni apelurile preşedintei alese a Republicii Moldova, Maia Sandu, de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă transnistreană, susţinând că aceasta ar avea consecinţe destabilizatoare serioase, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit Radio Chişinău, Maia Sandu a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Chişinău, că nu există niciun acord semnat de Republica Moldova prin care să fie permisă staţionarea grupului operativ al forţelor ruse în regiunea transnistreană, precum şi a muniţiei militare.

Preşedintele ales a precizat ca poziţia oficială a Chişinăului este şi va fi în continuare că aceste trupe şi muniţia militare trebuie să fie retrase de pe teritoriul Republicii Moldova.

Cu referire la statutul pacificatorilor ruşi, Maia Sandu a reiterat poziţia exprimată şi anterior de Chişinău potrivit căreia misiunea de pacificare trebuie să fie transformată în una civilă, sub mandatul OSCE.

Conform Radio Chişinău, Maia Sandu a mai spus ca este necesară continuarea dialogului pentru reglementarea conflictului, dar s-a declarat împotriva ‘întâlnirilor de dragul întâlnirilor’.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia se aşteaptă de la autorităţile de la Chişinău să rămână constructive. ‘Rusia îndeplineşte o funcţie foarte importantă (…) Şi, desigur, o modificare de statu-quo, care se bazează pe spiritul şi litera dreptului internaţional, ar putea conduce la o destabilizare serioasă’, le-a declarat Peskov reporterilor la Moscova, citat de Reuters.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie