Update articol:

La Rotterdam, o turmă de vaci paşte la câţiva metri deasupra apei, la bordul unei ferme plutitoare (video)

La Rotterdam, vacile plutesc pe apă pentru a proteja mediul înconjurător Sursa foto: facebook.com/FloatingFarmNL

În mijlocul macaralelor şi navelor port-container din portul Rotterdam poate fi văzută o scenă suprarealistă: o turmă de vaci paşte liniştită la câţiva metri deasupra apei, la bordul unei ferme plutitoare “unică în lume”, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Platforma din oţel şi sticlă, cu o înălţime de trei etaje, ar urma să reprezinte “viitorul creşterii animalelor” în Olanda, o ţară vulnerabilă la creşterea nivelului apelor şi dens populată, unde terenul agricol a devenit o marfă rară.

Ferma este construită pe trei etaje: sus sunt vacile care pasc, la mijloc este etajul unde laptele este transformat în brânză, iaurt şi unt, iar sub nivelul apelor este zona în care brânzeturile sunt maturate.

“Lumea este supusă la presiuni”, declară Minke van Wingerden, 60 de ani, care, împreună cu soţul ei, Peter, deţine ceea ce ei denumesc “prima fermă plutitoare din lume”. “Vrem ca ferma să fie sustenabilă şi autosuficientă atât cât este posibil”, explică Minke van Wingerden.

Sursa foto: facebook.com/FloatingFarmNL

Grajdul şi cele 40 de vaci formează un contrast izbitor cu enormele nave şi coşurile lor de fum din marele port european, a cărui activitate este responsabilă pentru 13,5% din emisiile de carbon ale Ţărilor de Jos.

Prin ferma lor plutitoare, care funcţionează din 2019, Peter şi Minke au vrut să “aducă viaţa de la ţară în oraş”, să crească gradul de conştientizare a consumatorului şi să creeze un spaţiu agricol.

Sursa foto: facebook.com/FloatingFarmNL

Olandezii nu sunt străini de tehnicile agricole avansate, ţara fiind al doilea exportator mondial de produse agricole după SUA, graţie creşterii intensive a animalelor şi multitudinii de sere imense. Însă, în prezent, Olanda plăteşte preţul pentru succesul sectorului său agricol. Emisiile de CO2 ale sectorului agricol, în special cele provenite de pe urma creşterii vacilor cu lapte, reprezintă o problemă reală în Olanda, unul dintre cei mai mari poluatori pe cap de locuitor din Europa. Emanaţiile vacilor sunt o sursă de metan, un gaz care favorizează efectul de seră. Şi, având în vedere că o treime din teritoriu este sub nivelul apei, Olanda este deosebit de vulnerabilă la încălzirea globală.

Minke van Wingerden crede că a găsit şi o soluţie pentru a nu se uda pe picioare. “Suntem pe apă, deci ferma se deplasează în funcţie de maree, coborâm şi urcăm cu doi metri. Deci, în caz de inundaţii, putem continua să producem”, precizează aceasta.

Sursa foto: facebook.com/FloatingFarmNL
Sursa foto: facebook.com/FloatingFarmNL

Vacile de pe ferma plutitoare, din rasa olandezo-germană Meuse-Rhine-Yssel, mănâncă în special resturi donate fermei, precum struguri de la banca de alimente locală, reziduuri de cereale de la o berărie din vecinătate şi iarba de pe terenurile de golf şi de la un club de fotbal local, Feyenoord Rotterdam. Bălegarul vacilor este transformat în îngrăşământ pentru grădină, iar urina este reciclată şi transformată în apă potabilă pentru vaci, al căror grajd este flancat de zeci de panouri solare pentru a produce electricitatea necesară funcţionării fermei, care este gestionată de un singur agricultor salariat.

Îngrijirea vacilor este realizată de un robot, iar brânzeturile, iaurturile, untul şi îngrăşământul sunt vândute la un magazin de pe marginea şoselei, alături de produsele altor fermieri din regiune. Ferma plutitoare livrează de asemenea produse pentru restaurantele din oraş cu ajutorul unor camionete electrice.

Dacă iniţial ideea de a construi o fermă pe apă părea un proiect nebunesc, până la urmă pariul a fost câştigat. Ferma va fi rentabilă la finele acestui an graţie unei clientele care este dispusă să plătească preţul. Un litru de lapte costă 1,80 de euro, faţă de aproximativ un euro pentru o sticlă de lapte cumpărat la supermarket.

Cei doi pionieri vor acum să construiască o nouă fermă plutitoare şi să îşi exporte conceptul în străinătate, un proiect fiind deja în derulare la Singapore.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera