Gospodărirea alocaţiei financiare a României, cea mai mare de până acum, reprezintă o mare provocare, a declarat consilierul de stat Laszlo Borbely, şeful Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, care a anunţat că va furniza o monitorizare cu viitoarele obiective.
Prezent la masa rotundă “Eficienţa energetică în retail şi colectarea selectivă a deşeurilor”, Laszlo Borbely a amintit că prima Strategie de dezvoltare durabilă a fost elaborată în anul 1999.
“Din păcate, nu comentez ce s-a întâmplat cu această strategie, pot să vă spun că nu a fost aplicată în practică. Am avut o strategie foarte bună în 2008, a fost o muncă de circa 100 de oameni importanţi pe această zonă şi, iarăşi, ca să mă exprim diplomatic, parţial s-a implementat. Totuşi, de fapt, să avem o societate durabilă este o viziune, dar este şi cum implementezi o strategie”, a adăugat reprezentantul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Borbely a amintit că departamentul are rol de catalizator în domeniu şi va furniza o monitorizare pe zona de dezvoltare durabilă.
“Avem unele documente de bază care trebuie adoptate de România. Unele trebuiau adoptate mai demult, altele acum, să nu mai vorbim de faptul că o alocaţie financiară atât de substanţială n-a avut România până acum. (…) Dar, cum ne gospodărim cu această alocaţie financiară? Aici e marea provocare. Şi, atunci, pe lângă acest comitet, avem un consiliu consultativ format din 34 de oameni din zona academică, îmi place să spun ‘înţelepţii neamului’ pe dezvoltare durabilă, şi chiar aşa şi este. Am finalizat cu ei 91 de indicatori pe care îi avem acum şi de anul viitor vom furniza şi subcomisiei şi celor două Camere ale Parlamentului o monitorizare pe zona aceasta de dezvoltare durabilă, care e tot ce mişcă în jurul nostru, cum, în ce stadiu suntem. Avem şi acum un inventar din 2020 şi ce vom face în continuare – asta e cea mai importantă provocare”, a transmis Laszlo Borbely.
El a evidenţiat importanţa relaţiei cu Parlamentul, în contextul în care, dacă nu există voinţă politică, nu va putea exista o decizie coerentă în ceea ce priveşte implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.
Laszlo Borbely a menţionat că există şi o strategie de economie circulară a României, ţara noastră fiind a 18-a ţară din Uniunea Europeană care are un astfel de document. “Este o strategie bună. (…) Avem şapte zone importante. E o strategie stufoasă, dar merită, pentru că avem un fel de inventar. (…) Până în septembrie 2023, vom avea un plan de acţiune, dar avem nevoie de feedback-ul dumneavoastră”, a spus consilierul de stat, potrivit Agerpres.
Masa rotundă “Eficienţa energetică în retail şi colectarea selectivă a deşeurilor” a fost organizată de comisiile parlamentare pentru industrii şi servicii, pentru mediu şi echilibru ecologic, împreună cu Subcomisia pentru dezvoltare durabilă a Camerei Deputaţilor. Au participat liderii acestor comisii, parlamentari, reprezentanţii mai multor instituţii, ONG-uri.