Update articol:

LIBERTY Galați, în parteneriat cu Arcada Company Galați, a livrat tabla groasă necesară noii rute feroviare Gara de Nord – Aeroportul Otopeni

LIBERTY Galați, printr-un parteneriat cu Arcada Company Galați, a livrat tabla groasă necesară noii rute feroviare Gara de Nord – Aeroportul Otopeni.

Podul feroviar, care a fost realizat cu tablă furnizată de Combinatul din Galați, are peste 1.500 de metri lungime, supratraversează Drumul Național nr. 1 și ajunge la noua stație de călători de la Terminalul Sosiri al Aeroportului “Henri Coandă” Otopeni.

Această colaborare are o însemnătate specială atât la nivel local, deoarece este rezultatul unui parteneriat între două companii gălățene, cât și la nivel național pentru că, astfel, s-a realizat un obiectiv de extrem de necesar, menit să fluidizeze traficul între București și Otopeni, potrivit unui comunicat de presă.

“Suntem încântați de rolul acordat în acest proiect și totodată mândri de faptul că am contribuit cu succes la modernizarea infrastructurii naționale. Îmi exprim convingerea că vor mai fi și alte proiecte de infrastructură la care să ne unim eforturile și experiența”, a spus Bogdan Grecu, Directorul General al LIBERTY Galați.

Cele două companii gălățene nu se află la prima colaborare în privința unor proiecte de infrastructură. Arcada Company este un partener tradițional al LIBERTY Galați pe acest segment de piață.

Conform CFR Infrastructură, linia este 100% finalizată. Se preconizează ca în această lună ruta Gara de Nord – Aeroportul Otopeni să fie funcțională.

Tabla groasă produsă la Galați a mai fost folosită în multe alte proiecte majore de infrastructură, inclusiv în structura podului peste Dunăre (1.975 metri) de la Brăila, aflat acum în derulare.

Una dintre direcțiile noi abordate de LIBERTY Galați a fost concentrarea într-o mai mare măsură pe proiecte de infrastructură, pe care le abordează și le monitorizează cu ajutorul unei echipe de vânzări dedicate, astfel încât oțelul românesc să se regăsească în cât mai multe obiective construite la nivel local și național.

LIBERTY Steel Group face parte din Alianța GFG, o grupare internațională de întreprinderi și investiții deținută de Sanjeev Gupta și familia sa. Alianța este structurată în trei piloni industriali de bază: LIBERTY Steel Group, ALVANCE Aluminium Group și SIMEC Energy Group, independenți unul de altul, însă uniți prin valori comune și având scopul de a crea un viitor durabil pentru industrie și societate. GFG Alliance are 35.000 de angajați în 10 țări și are venituri de 20 miliarde dolari SUA.

Alianța GFG este lider în industria durabilă, cu misiunea de a deveni Neutră de Carbon până în 2030 (CN30).

LIBERTY Galați este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu o forță de muncă de circa 7.600  de oameni și o capacitate de producție actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oțel pe an pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/08/2021)

Rezultate exprimare optiune conform Hotararea nr. 3 AGEA 27.04.2021

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (03/08/2021)

Convocare AGAE_07/08 Septembrie 2021

TERAPLAST SA (TRP) (03/08/2021)

Hotarare CA din 02.08.2021

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/08/2021)

Conferinta telefonica investitori si analisti - S1 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (03/08/2021)

Solutionare definitiva litigiu KJK Balkan Holding S.a.r.l