Update articol:

Libris.ro: cifră de afaceri de 11,3 milioane de euro în 2019, după o creștere de 36%

Cărțile în exclusivitate, cele cu autograf, publicațiile de limbă engleză și volumele pentru copii au crescut vânzările Libris.ro cu 36% în 2019. Cifra de afaceri a atins pragul de 11.3 milioane de euro, peste estimarea de la începutul anului, potrivit unui comunicat de presă.

Dinamica pozitivă înregistrată de Libris.ro în 2019 s-a datorat pieței într-o creștere evidentă, corelată însă cu diversificarea continuă a ofertei și investiții în creșterea portofoliului de carte în limba engleză, care a înregistrat o creștere de 115%. Beletristica, Dezvoltarea personală și Cărțile pentru copii rămân însă categoriile care generează cele mai multe vânzări, reprezentând cumulat peste 51% din cifra de afaceri.

Comanda medie a crescut cu 10% față de 2018, iar numărul comenzilor de pe mobil a ajuns la 60% (față de 51% anul precedent). Cele mai multe comenzi de pe dispozitive mobile au fost plasate din Timiș (81,86%), iar cele mai puține din Harghita (54,8%).

Județele în care se comandă cele mai multe cărți, raportat la numărul de locuitori, sunt București, Cluj, Brașov (creștere de 107%), Sibiu, Timiș (unde s-au înregistrat cu 61% mai multe comenzi decât în 2018) și Iași.

Astfel, cel mai activ client din Capitală a făcut 125 de comenzi pe Libris.ro în 2019. Cea mai mare medie a comenzii este însă înregistrată în Brașov (181 lei), iar cea mai mică în Giurgiu (70 lei), în timp ce Capitala se află pe locul doi în clasament, cu o medie de 93 lei/comandă.

Eficientizarea fluxului logistic a scăzut timpul de livrare al comenzilor, iar acest lucru a fost apreciat de către clienții noștri mai ales în perioadele de vârf ale anului, fiind apoi vizibil și în rata de retenție a acestora. Ne bucurăm să observăm că a crescut numărul clienților tineri, cu vârste între 18 și 24 de ani, care citesc din ce în ce mai mult și mai diversificat. Au fost extrem de apreciate titlurile exclusive, dar mai ales volumele vândute cu autograful autorului, printre care se numără Evgheni Vodolazkin, Mircea Cărtărescu, Cristian Tudor Popescu, Chris Simion și mulți alții, a declarat Laura Țeposu, director de dezvoltare Libris.ro. 

Pariu pe cartea în limba engleză

Pentru anul acesta, Libris.ro își propune să mențină trendul ascendent, punând accent pe câteva investiții care vor îmbunătăți experiența cititorilor. Dezvoltarea secțiunilor cu cea mai mare creștere, cum sunt cele de limba engleză sau cartea pentru copii, continuarea seriilor de volume semnate de autori, precum și un portofoliu de titluri disponibile în exclusivitate pe Libris.ro se numără printre direcțiile lui 2020.

„Ne dorim să dezvoltăm categoria de cărți în engleză, iar în primul semestru să listăm peste 500.000 de titluri în limba engleză. De asemenea, pentru a limita condiționările legate de livrare, ne dorim să punem la dispoziția clienților mai multe opțiuni de livrare, cum ar fi pick-up points, lockere în zone centrale, ușor accesibile, în toate marile orașe”, a mai precizat Laura Țeposu.   

Top cele mai vândute volume în 2019

  1. Până la sfârșit – Irina Binder
    2. Pacienta tăcută – Alex Michaelides
    3. Puterea extraordinară a subconștientului tau – Joseph Murphy
    4. Povestea mea – Michelle Obama
    5. Femei care iubesc prea mult – Robin Norwood
    6. Zeii nu ne-au părăsit niciodata – Erich von Daniken
    7. Cele 5 rani care ne împiedică să fim noi înșine ed.7 – Lise Bourbeau
    8. Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina
    9. Hoțul de cărți – Markus Zusak
    10. Creierul și Mintea Universului – Dumitru Constantin Dulcan

Top autori ai lui 2019

  1. Irina Binder
  2. Lise Bourbeau
  3. Dumitru Constantin Dulcan
  4. Petronela Rotar
  5. Yuval Noah Harari
  6. Jojo Moyes
  7. Michelle Obama
  8. Ioana Chicet-Macoveiciuc
  9. Alex Michaelides
  10. Joseph Murphy