Update articol:

Licitaţia pentru reactorul de la centrala nucleară a CEZ de la Dukovany ar putea fi lansată până la finalul lui 2021

Licitaţia pentru construirea unui nou reactor la centrala nucleară a CEZ de la Dukovany ar putea fi lansată până la finalul acestui an, a anunţat ministrul ceh al Industriei, Karel Havlicek, la postul naţional de televiziune, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

CEZ ar trebui să poată lansa licitaţia – cel mai mare proiect unic de investiţii din Cehia, estimat la cel puţin şase miliarde de euro (şapte miliarde de dolari) – odată ce licitatorii au răspuns la chestionarul privind securitatea.

“În opinia mea, este o problemă de maximum o lună de la sosirea chestionarelor privind securitatea”, a declarat Havlicek.

Licitatorii ar urma să trimită răspunsurile la chestionar – pregătit de Ministerele de Interne şi al Industriei, până la finalul lunii noiembrie.

“Îmi pot imagina că licitaţia va fi lansată în decembrie, poate deja din noiembrie, dacă răspunsurile vin mai repede, deoarece toate părţile au indicat că nu au probleme cu chestionarul”, a adăugat ministrul ceh al Industriei.

Printre potenţialii licitatori se află Westinghouse din Statele Unite, EDF din Franţa şi KHNP din Coreea de Sud, după ce companiile din China şi Rusia au fost excluse.

Recent, CEZ a anunţat că vrea să-şi închidă majoritatea centralelor energetice pe bază de cărbune până în 2030, reducând proporţia cărbunelui în mixul energetic la 12,5%, de la 36% anul trecut.

Pentru îndeplinirea acestui scop, cea mai mare companie de utilităţi din Cehia va majora sursele regenerabile de energie, în special energia solară, şi va continua să opereze şi să construiască noi reactoare nucleare, precum şi centrale pe gaze, care vor fi pregătite să mixeze hidrogen cu gaze naturale.

CEZ va reduce producţia de electricitate pe bază de cărbune la 25% din capacitatea sa până în 2025, în timp ce intenţionează să construiască noi capacităţi de energie regenerabilă de 1,5 GW până în 2025 şi de 6 GW până în 2030.

Strategia va ajuta la îndeplinirea obiectivului financiar de a-şi majora profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) în rândul activelor sale strategice cu cel puţin 40%, la 80 – 85 miliarde de coroane cehe (4,1 miliarde de dolari) în 2030. De asemenea, compania vrea să sporească ponderea femeilor în funcţiile de conducere la 30%.

CEZ, grupul controlat în proporţie de 70% de statul ceh, este prezent şi pe piaţa din România.

BVB | Știri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (26/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (25/05/2022)

Majorarea cu 24,5% din luna iunie a salariilor angajatilor societatii