Update articol:
DE ȘAPTE ZILE ÎN SUBTERAN

Liderii minerilor care protestează la Paroşeni şi Uricani, invitaţi la Palatul Victoria

O delegaţie formată din reprezentanţi ai minerilor care protestează duminică, pentru a şaptea zi consecutiv, în subteranul exploatărilor Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, este aşteptată luni dimineaţă la Palatul Victoria, iar apoi la sediul Ministerului Economiei, în încercarea de a găsi o soluţie la revendicările formulate de către aceştia.

„Am fost invitaţi de ministrul Muncii la o discuţie cu doamna premier Viorica Dăncilă. Vom merge pentru că vrem să vedem ce se poate face pentru minerii care vor fi disponibilizaţi. Noi solicităm un act normativ similar Ordonanţei 36. Dacă nu se poate emite o ordonanţă de urgenţă, atunci să fie depusă o iniţiativă legislativă în Parlament şi, după câte ştim, există un asemenea proiect. Promovat în regim de urgenţă, într-o săptămână proiectul poate deveni lege şi va rezolva nedreptatea făcută acestor oameni”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.

Delegaţia minerilor este aşteptată apoi la sediul Ministerului Economiei, unde se va întruni Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ). Potrivit liderului sindical, membrii CA ar urma să ia act şi de demisia directorului societăţii, Pavel Dreghici.

Virgil Popescu, ministrul desemnat al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a spus acum două zile: Disperați că vor rămâne fără locuri de muncă s-au blocat în subteran! Asta în ciuda apelurilor pe care le-au făcut către Guvernul PSD, care i-a păcălit și nu și-au găsit timp să prelungească Ordonanța 36 sau să emită un alt act similar, pentru a-i asigura că închiderea minelor nu îi va lăsa pe drumuri și fără nicio posibilitate să aducă de mâncare, acasă, familiilor lor.

De aproape un an de zile puteau să facă asta pentru acești mineri, dar ca de obicei celor de la PSD nu le pasă! Și din cauza acestei nepăsări mai mulți mineri au ajuns la spital zilele acestea și amenință că intră în greva foamei!

Așa cum a anunțat și premierul desemnat Ludovic Orban, după votul de învestitură al viitorului Guvern, vom găsi foarte repede o soluție pentru problemele lor. Așa cum am spus și în cadrul audierilor din cadrul comisiilor de specialitate nu vom permite ca situația să se agraveze și vom găsi o soluție”.

Aproape o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat, de luni, în subteranul celor exploatări de cărbune din Valea Jiului. Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36 sau un act normativ similar prin care minerilor disponibilizaţi să li se garanteze acordarea unor venituri de completare şi vechimea în muncă pentru maxim 22 de luni, în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare, sau angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, pentru cei care nu se pot pensiona încă.

Protestul din adâncurile celor două exploatări miniere a ajuns să fie cel mai lung, de acest fel, din ultimii 15 ani de minerit în Valea Jiului, potrivit sindicaliştilor.

Cele două exploatări fac parte din Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, de unde ar urma să fie disponibilizate circa 280 de persoane la sfârşitul acestui an. Persoanele disponibilizate ar urma să primească, la 1 decembrie, preavizele de încetare a raporturilor de muncă. 

 

Virgil Popescu, ministru desemnat al Economiei şi Energiei: Minerii din Paroşeni şi Uricani să nu își pună în pericol sănătatea, să iasă din subteran, vom găsi foarte repede o soluție pentru problemele lor