Update articol:

Liderul Al-Qaida Abu Muhsin al-Masri a fost ucis în Afganistan

Liderul Al-Qaida Abu Muhsin al-Masri a fost ucis în Afganistan
 - poza 1 Sursa Twitter

Forţele speciale afgane au ucis un important lider al Al-Qaida care se afla şi pe lista FBI a celor mai căutaţi terorişti, conform anunţului făcut sâmbătă de serviciul afgan de informaţii, informează AFP şi Reuters.

Egipteanul Abu Muhsin al-Masri, considerat a fi numărul doi al organizaţiei Al-Qaida din subcontinentul indian, a fost ucis în provincia Ghazni din centrul Afganistanului, potrivit anunţului făcut pe Twitter de Direcţia Naţională a Securităţii care nu a oferit mai multe detalii despre operaţiune şi nici despre data la care aceasta a avut loc.

Un mandat de arestare pe numele lui Abu Muhsin al-Masri a fost emis de Statele Unite în decembrie 2018, după inculparea acestuia pentru acordarea de sprijin şi resurse unei organizaţii teroriste străine şi pentru complot în vederea uciderii unor cetăţeni americani, conform FBI.

Operaţiunea a avut loc în timpul negocierilor de pace dintre guvernul afgan şi talibani care se desfăşoară în Qatar. Aceste negocieri au fost organizate după un acord încheiat în februarie anul trecut între talibani şi Statele Unite în cadrul căruia miliţia islamistă afgană s-a angajat să nu permită prezenţa extremiştilor pe teritoriul Afganistanului.

Faptul că talibanii aflaţi la guvernare la acel moment găzduiau Al-Qaida pe teritoriul Afganistanului a constituit motivul invadării ţării de către Statele Unite după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026