“Şi în dimineaţa aceasta, cazuri de pierdere a semnalului continuă să fie observate la viteze de 161 km/h. Deocamdată, nu există nicio confirmare că restricţiile au fost ridicate”, a declarat presei o sursă din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării din Ucraina.
De mai multe zile, Kievul susţine că sistemul de comunicaţii Starshield, versiunea militară a reţelei Starlink, a fost restricţionat pentru armata ucraineană.
Aceste restricţii implică întreruperea semnalului dintre un satelit şi o antenă atunci când aceasta se deplasează cu o viteză mai mare de aproximativ 160 km/h, ceea ce complică în special misiunile dronelor de interceptare şi anumite atacuri cu rază medie de acţiune.
Cu o zi în urmă, Donald Trump asigurase că Elon Musk a “repornit” Starshield, conform unor informaţii publicate de Wall Street Journal, potrivit cărora preşedintele american i-ar fi cerut personal CEO-ului SpaceX să ridice restricţiile.
Cotidianul american relata că mai mulţi oficiali ucraineni şi americani constataseră o îmbunătăţire a funcţionării reţelei joi, subliniind totuşi că “nu era complet restabilită”.
Elon Musk a sugerat că decizia ţine de guvernul american, în timp ce Casa Albă, secretarul de stat american Marco Rubio şi Pentagonul au asigurat că nu a fost dată nicio instrucţiune de a limita reţeaua.
Acest incident intervine în timp ce tensiunile au crescut în ultimele zile între Kiev şi Washington.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat telefonic cu Marco Rubio marţi despre restabilirea Starshield şi despre livrarea interceptorilor de rachete, după ce a acuzat SUA că încetinesc intenţionat livrarea unor ajutoare militare esenţiale, notează AFP.