Update articol:

Luca Niculescu: În 2026 ar trebui să fim membri ai OCDE dacă lucrurile merg în ritmul actual

Luca Niculescu/ Sursa foto: Facebook Luca Niculescu/ Sursa foto: Facebook

România va fi membră a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în 2026, dacă lucrurile evoluează în ritmul actual, procesul fiind unul foarte dinamic, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, coordonatorul naţional pentru procesul de aderare a României la OCDE, potrivit Agerpres.

“Procesul este foarte, foarte dinamic şi există şi o ţintă pentru aderare, susţinută de mediul politic. În 2026, dacă lucrurile merg în ritmul în care merg acum, ar trebui să fim membri ai organizaţiei. Nu avem nicio întârziere, până acum suntem în grafic. Există un consens politic care ne ajută foarte mult. (…). Avem 26 de capitole pe care trebuie să le parcurgem. La finalul acestui proces trebuie să fim aliniaţi la standardele politice şi cele mai bune practici ale OCDE. Sunt 26 de comitete care se ocupă de aderarea României la OCDE – şi care acoperă practic toate domeniile vieţii publice, de la bună guvernanţă, anticorupţie, digitalizare, la agricultură, sănătate, educaţie. Aproape orice se află în viaţa noastră are o legătură cu OCDE. Încet-încet parcurgem aceste comitete şi, odată încheiate, vom fi membri ai organizaţiei. Până acum am încheiat cu succes şase astfel de comitete. Mai avem 20”, a menţionat Luca Niculescu, la ediţia a V-a a Forumului Economic Român, organizat de FinMedia şi publicaţia Piaţa Financiară.

Potrivit acestuia, mediul de afaceri este cel mai bun aliat al autorităţilor în drumul către aderarea la OCDE, în condiţiile în care acest demers va aduce, în primul rând, mai multe investiţii.

“Vor veni mai mulţi bani în ţara noastră, vor fi mai multe investiţii străine. Multe fonduri de investiţii au, printre criterii, apartenenţa statului respectiv la OCDE pentru a finanţa un proiect, însă nu este vorba numai despre investiţii. Este vorba pur şi simplu despre o guvernanţă mai bună. Ţara aceasta va fi bine guvernată odată ce vom intra în OCDE. Politicile pe care le propun cei de la OCDE şi care se bazează pe date, pe cifre, pe statistici, sunt probabil cele mai bune politici din lume”, a adăugat Luca Niculescu.

El a subliniat că aderarea la OCDE va însemna, de asemenea, o îmbunătăţire a capacităţii administrative a României.

“Oamenii care lucrează în administraţie vor fi mai buni, mai competenţi, pentru că învăţăm unii de la ceilalţi, învăţăm de la secretariatul OCDE, de la experţii de acolo dar, şi mai important, învăţăm de la colegii lor din alte state OCDE, pentru că există o interacţiune permanentă între cei care se ocupă de acelaşi domeniu. Totodată, România va participa la elaborarea unor norme şi standarde cu impact mondial”, a mai spus secretarul de stat.

Potrivit acestuia, o mare parte din legislaţia românească reprezintă transpunerea unor directive scrise şi elaborate la Uniunea Europeană, însă o bună parte dintre cele care sunt discutate la nivelul UE sunt gândite înainte în cadrul OCDE.

“Avem capacitatea de a influenţa decizii cât mai înalte. Sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le vom avea o dată cu aderarea”, a mai spus Niculescu.

În opinia sa, aderarea României la OCDE va reprezenta “o altă ancoră pentru noi, pentru modernizarea României, pentru consolidarea statutului ţării noastre în rândul democraţiilor solide, bazate pe reguli şi pe domnia legii”.

Secretarul de stat a subliniat că aderarea Românie la OCDE este un obiectiv asumat şi susţinut de întreaga clasă politică, de mediul academic, de societate civilă, etc.

“OCDE este prezentat câteodată ca un club al ţărilor bogate, pentru că în OCDE se află statele care reprezintă 70% din comerţul mondial şi 90% din valoarea investiţiilor de capital. OCDE înseamnă mai mult decât bogăţia materială, înseamnă o expertiză vastă, foarte cuprinzătoare în aproape toate domeniile vieţii publice, înseamnă o platformă unică de colaborare pentru statele membre. (…) În total sunt cam 100 de state în lume care beneficiază de experienţa OCDE pentru a găsi soluţii concrete la problemele comune”, a adăugat Luca Niculescu.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (05/12/2024)

Notificare Tradeville - indice alocare pentru oferta publica de cumparare actiuni ELECTROAPARATAJ

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (05/12/2024)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni