Problemele de migrație cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României, a scris pe Facebook ministrul de interne Lucian Bode.
Acesta susține: “În mod categoric, țara noastră nu poate fi sancționată nemeritat și nejustificat pentru această situație. Nu prin România trece fluxul migratoriu și nu România este generatoarea acestui flux.
Fără doar și poate, România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen. Rapoartele rezultate în urma celor două misiuni de evaluare ale României au fost pozitive și au fost dezbătute în grupuri de lucru inclusiv cu participarea reprezentanților Austriei.
De altfel, la ultima întâlnire dintre reprezentanții celor două ministere de interne (Viena, 5 decembrie 2022), statisticile generale referitoare la migrație, rute, returnări, înregistrarea migranților în sistemele europene care au fost prezentate, au fost confirmate de partea austriacă.
I-am reamintit omologului austriac Gerhard Karner faptul că:
➡️ La întrevederea noastră din februarie 2022, a susținut ferm aderarea României la spațiul Schengen;
➡️ În timpul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene am acceptat realizarea unor misiuni de evaluare voluntară a aplicării acquis-ului Schengen în România;
➡️ Președinția cehă a Consiliului Uniunii Europene a anunțat încă din cadrul primelor reuniuni că una din prioritățile sale este extinderea spațiului Schengen;
➡️ Rapoartele rezultate în urma celor două misiuni de evaluare voluntară a României au fost pozitive și au arătat fără echivoc că țara noastră este pe deplin pregătită să adere la spațiul Schengen;
➡️ Austria și-a însușit oficial declarația statelor membre cu privire la oportunitatea extinderii spațiului Schengen inclusiv cu ocazia Conferinței ministeriale a Forumului Salzburg de la București din 16 noiembrie 2022.
Îmi mențin afirmația fermă că România este pregătită și merită să adere la spațiul Schengen, iar aderarea nu constituie un pericol pentru nimeni, ci un mod de a consolida spațiul Schengen.
Funcționarea spațiului Schengen depinde în primul rând de voința statelor membre de a coopera și colabora eficient și solidar”.
Austria spune oficial NU aderării României la Schengen