Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Vizăm realizarea unui fond de investiții, dar nu garantând cu acțiunile companiilor de stat, ci un fond de investiții pe modelul în care polonezii au construit un fond de investiții care a folosit enorm dezvoltării economice, creșterii companiilor, internaționalizării companiilor, a anunţat aseară premierul Ludovic Orban.
El a punctat că fondul de investiţii pe care intenţionează să-l creeze nu este similar cu cel prezentat de PSD. “Nu mă refer aici la acea variantă propusă de PSD, care însemna, de fapt, un mecanism de jefuire a companiilor de stat. Noi vom propune o capitalizare asigurată printr-un Fond de stat. Un fond care să permită participarea oricărei persoane private să achiziționeze titluri ale acestui fond, prin bursă. Încă nu ne-am decis în privința domeniului de activitate. Sunt domenii unde avem potențial de dezvoltare, precum IT, Energie, Agricultură. Va trebui să ne decidem repede și să direcționăm resursele acestui fond pentru a finanța activități din aceste domenii”, a spus premierul, în cadrul unei intervenții la B1Tv.
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…
aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…
Primarul PSD al Sectorului 4 Daniel Băluţă este candidatul cel mai bine plasat în intenţiile…
Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…
Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…
This website uses cookies.
Read More