Update articol:

LVMH avertizează că ar putea renunţa la planificata preluare de 16 miliarde de dolari a Tiffany

Sursa Facebook

LVMH, cel mai mare grup de lux din lume, a avertizat miercuri că ar putea renunţa la planificata preluare de 16 miliarde de dolari a brandului american de bijuterii de lux Tiffany & Co, din cauza complicaţiilor legate de tranzacţie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Compania franceză LVMH a precizat că Board-ul său a primit o scrisoare de la Ministerul de Externe al Franţei în care i se cere să amâne achiziţionarea Tiffany după data de 6 ianuarie 2021, din cauza ameninţărilor SUA privind impunerea de tarife vamale suplimentare la produsele franţuzeşti.

De asemenea, Tiffany a cerut LVMH să amâne încheierea afacerii până în 31 decembrie 2020, după ce termenul limită fusese deja extins până în 24 noiembrie 2020.

Board-ul companiei franceze a informat că a decis să respecte condiţiile iniţiale ale acordului, conform cărora tranzacţia trebuie finalizată până în 24 noiembrie 2020.

“Ţinând cont de situaţia actuală, LVMH nu va mai fi în măsură să realizeze achiziţia Tiffany”, se arată în comunicatul companiei franceze.

LVMH deţine, printre altele, brandurile Louis Vuitton şi Bulgari. Tranzacţia ar fi permis majorarea prezenţa companiei pe piaţa din SUA şi extinderea celei mai mici afaceri a LVMH, divizia de bijuterii şi ceasuri, din care fac parte brandurile Bulgari şi Tag Heuer.

Tiffany, înfiinţată la New York în 1837, cu peste 300 de magazine pe plan global şi cunoscută în urma filmului în care a jucat celebra actriţă Audrey Hepburn, era una dintre cele mai căutate firme pentru preluări.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL