Update articol:

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, chemată luni la DNA (vezi ce a declarat înainte de a intra la DNA)

Foto Facebook Foto Facebook

ACTUALIZARE:  “Mă duc şi spun adevărul. Sunt ferm convinsă că adevărul va ieşi la iveală”, a afirmat Mezei la intrarea în sediul DNA, fără a răspunde întrebărilor jurnaliştilor prezenţi.

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, a fost chemată luni dimineaţa la DNA, în calitate de martor, după ce aceasta l-a acuzat pe ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, că în ziua moţiunii de cenzură i-a cerut să reţină aeronave la sol, potrivit Agerpres.

Mădălina Mezei a declarat vineri, într-o conferinţă susţinută în faţa sediului TAROM, că ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a solicitat, cu două zile înainte de votarea moţiunii de cenzură, anularea a cinci zboruri interne şi identificarea parlamentarilor care se aflau la bordul aeronavelor respective, solicitări pe care le-a refuzat.

În replică, ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri seara, la sediul ministerului, că nu i-a solicitat fostului director general de la TAROM să reţină avioane la sol, precizând însă că a întrebat-o pe aceasta ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă.

Pe de altă parte, premierul demis Viorica Dăncilă a dispus trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, “în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media”.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (18/09/2026)

Finalizarea achizitiei a 99,99% din capitalul social al Elcomex IEA S.A.

Turbo Long Certificate on One United Properties SA (RBONETL15) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

Turbo Long Certificate on Sphera Franchise Group SA (RBSFGTL10) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014