Update articol:

MAE: Numiri în funcția de consul general: Viorel Riceard Badea – Dubai; Lucia Sava – Los Angeles; Mihaela-Simona Florea – New York, Ecaterina-Maria Constantinescu – Paris

mae ministerul afacerilor externe

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cadrul ședinței de Guvern au fost adoptate un număr de nouăsprezece hotărâri de guvern privind numiri în funcția de consul general, șef de oficiu consular de carieră cu rang de consulat general.

Propunerile de numire au rezultat în urma punerii în aplicare a Procedurii de numire a consulilor generali ai României, lansată la data de 15 martie 2023, de Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, conform anunțului publicat pe pagina de internet a MAE, https://www.mae.ro/node/61329.

La stabilirea propunerilor de numiri în funcția de consul general au fost avute în vedere criterii specifice acestor posturi, pentru a asigura reprezentarea României în afara granițelor țării la un standard adecvat. Analizarea candidaturilor a fost efectuată și prin raportare la obiectivele propuse de către candidați în proiectul de mandat și la modul în care aceștia s-au prezentat în cadrul interviului, care au reprezentat una dintre etapele Procedurii de numire a consulilor generali ai României.

Precizăm că aceste nominalizări reprezintă o primă serie de numiri în funcția de consul general al României, procedura de numire urmând să continue până la ocuparea și a celorlalte posturi vacante/ vacantabile.

Prezentăm, mai jos, lista cu cele nouăsprezece persoane propuse pentru a ocupa o funcție de consul general:

  1. Consulatul General al României la Dubai – Viorel Riceard Badea;
  2. Consulatul General al României la Edinburgh – Andreea-Ioana Berechet;
  3. Consulatul General al României la Gyula – Daniel Banu;
  4. Consulatul General al României la Istanbul – Mădălina Dinu;
  5. Consulatul General al României la Londra – Daniel-Robert-Adrian Marin;
  6. Consulatul General al României la Los Angeles – Lucia Sava;
  7. Consulatul General al României la Lyon – Oleg Ungureanu;
  8. Consulatul General al României la Manchester – Nicoleta-Loredana Teodorovici;
  9. Consulatul General al României la Miami – Elena-Gabriela Eremia;
  10. Consulatul General al României la New York – Mihaela-Simona Florea;
  11. Consulatul General al României la Paris – Ecaterina-Maria Constantinescu;
  12. Consulatul General al României la Rio de Janeiro – Florin-Marian Palade;
  13. Consulatul General al României la Salonic – Carmen-Ileana Mihălcescu;
  14. Consulatul General al României la Salzburg – Radu-Dumitru Florea;
  15. Consulatul General al României la Shanghai – Radu-Lucian Fodoreanu;
  16. Consulatul General al României la Toronto – Oana-Raluca Gheorghe;
  17. Consulatul General al României la Trieste – Adina Lovin;
  18. Consulatul General al României la Vancouver – Gabriel Rotaru;
  19. Consulatul General al României la Zajecar – Mioara Ștefan.

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (14/06/2024)

Numire intermediar emisiune obligatiuni

Obligatiuni Autonom Services 2026 (AUT26E) (14/06/2024)

Numire intermediar emisiune obligatiuni

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (14/06/2024)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni