Modificarea vizează asigurarea continuităţii funcţionării organelor statutare până la finalizarea procedurilor de selecţie şi numire, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Guvernului.
“Astfel, se introduce posibilitatea prelungirii mandatelor provizorii cu cel mult opt luni peste durata maximă de 12 luni prevăzută de reglementarea în vigoare, în situaţii obiective şi temeinic justificate, în care procedurile de selecţie nu sunt finalizate în termenele stabilite”, informează sursa citată.
Pentru membrii Directoratului sunt prevăzute două situaţii distincte de prelungire, care pot interveni succesiv: nefinalizarea procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de supraveghere şi nefinalizarea ulterioară a procedurii de selecţie a membrilor Directoratului.
În această din urmă situaţie, mandatele provizorii pot fi prelungite cu încă cel mult opt luni, pentru finalizarea procedurii de selecţie şi obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.
“Prelungirea mandatelor nu operează automat, ci este condiţionată de existenţa situaţiilor care o justifică şi de respectarea condiţiilor şi limitelor temporale prevăzute de lege. Măsurile au caracter temporar şi urmăresc asigurarea continuităţii activităţii organelor de conducere ale BID, fără a aduce atingere competenţelor Băncii Naţionale a României în ceea ce priveşte evaluarea şi aprobarea membrilor acestora”, precizează Executivul.
Hotărârea completează HG nr. 1204/2022 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare.