Update articol:

MApN: Până în prezent nu este confirmată ipoteza că părţi dintr-o dronă rusă au căzut pe teritoriul României

MApN: Până în prezent nu este confirmată ipoteza că părţi dintr-o dronă rusă au căzut pe teritoriul României
 - poza 1

Ministerul Apărării Naţionale informează că, până la acest moment, nu au fost identificate elemente concrete care să probeze ipoteza că părţi dintr-o dronă implicată în atacurile executate marţi de Federaţia Rusă împotriva infrastructurii portului ucrainean Izmail au căzut accidental pe teritoriul României.

Clarificările vin ca reacţie la informaţiile transmise de reprezentanţii autorităţilor comunei Ceatalchioi din Tulcea.

Astfel, arată MApN, într-un comunicat de presă, o echipă de specialişti din cadrul Forţelor Aeriene Române s-a deplasat joi la faţa locului pentru a investiga situaţiile semnalate.

Până la acest moment nu au fost identificate elemente concrete care să probeze ipotezele vehiculate.

În ceea ce priveşte situaţia generată de atacurile executate în ultima săptămână, care au vizat elemente de infrastructură portuară ucraineană din localităţile din Izmail şi Reni, “din evaluările structurilor cu responsabilităţi ale Ministerului Apărării Naţionale nu au fost identificate ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”.

“Dronele utilizate de Federaţia Rusă în aceste atacuri ilegale şi nejustificate nu au intersectat în niciun moment spaţiul aerian al României”, subliniază MApN.

De asemenea, Ministerul român al Apărării adaugă că a întărit măsurile de vigilenţă, “monitorizând permanent spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian, stabilite prin planurile naţionale şi aliate şi cooperează cu structurile NATO pentru consolidarea apărării pe întregul flanc estic şi descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat”. 

BVB | Știri BVB
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

SINTEZA S.A. (STZ) (07/05/2026)

Raportarea tranzactiilor cu parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

COMPA S. A. (CMP) (07/05/2026)

Hotarari AGA O & E 7 mai 2026