Update articol:

Marcel Ciolacu: Avem o coaliţie care creează o majoritate

Marcel Ciolacu Sursa foto: Facebook

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că nu au avut o discuţie în coaliţie despre guvernarea cu sau fără UDMR după “rotativa” din primăvară, adăugând că această coaliţie “creează o majoritate”.

“Nu am avut această discuţie în interiorul coaliţiei. Părerea mea e că avem o coaliţie, care creează o majoritate. Vom vedea,” a declarat Ciolacu, înaintea unei întâlniri la sediul PSD Bihor din Oradea.

Întrebat dacă vor fi schimbaţi şi prefecţii din judeţe, la rotativa din primăvară, Ciolacu a arătat că în acordul politic nu este prins acest aspect. “Dar cu toţii facem politică. (…) Până acum nu este nicio solicitare în acest sens,” a adăugat liderul PSD.

Solicitat să precizeze care ar fi primele schimbări pe care le va face în calitate de premier, Marcel Ciolacu s-a referit doar la domeniul economic.

“Sunt ferm convins că voi ieşi într-o conferinţă de presă, după ce voi fi desemnat de domnul preşedinte, dânsul având acest atribut constituţional, şi o să le anunţ. Lucrăm la ele. Avem categoric nişte priorităţi pe termen scurt şi anumite priorităţi până la sfârşitul mandatului, care nu este un mandat foarte lung, dar confortabil. E cam cât mandatul domnului Grindeanu şi al domnului Tudose la un loc. Ca timp. Pe ce ne-am axa? Economic, în primul şi în primul rând,” a precizat Marcel Ciolacu pentru Agerpres.

Preşedintele PSD a sosit, sâmbătă, la Oradea, alături de secretarul general al partidului, Paul Stănescu şi responsabilul de zonă, bistriţeanul Radu Moldovan, pentru a participa la o întrunire informală cu cei 27 de primari PSD din judeţ, cei doi parlamentari – senatorul Florian Bodog şi deputatul Ioan Mang, preşedinte al PSD Bihor, şi secretarii de stat orădeni din PSD, Felix Cozma şi Aurel Mohan.

Marcel Ciolacu a precizat că a venit la Oradea pentru a purta “discuţii între colegi despre viitorul organizaţiei de la Bihor.”

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)