Update articol:

Mare parte din Portugalia, în carantină începând cu 4 noiembrie

Sursa foto: pixabay.com/ro/illustrations/covid-19-coronavirus-4908692/

Autorităţile portugheze au decis sâmbătă seară să plaseze mare parte din ţară în carantină, începând cu 4 noiembrie, iar măsura va afecta 70% din populaţie, potrivit news.ro.

Măsura se aplică în cazul localităţilor care au avut mai mult de 240 de cazuri de Covid-19 la 100.000 de locuritori în ultimele 14 zile.

Este vorba despre 121 de localităţi, între care Lisabona şi Porto.

Aceste localităţi însumează 7,1 milioane de locuitori. Ei ar trebui să îşi părăsească locuinţele doar pentru activităţi esenţiale, precum pentru a merge la serviciu, la şcoală, cumpărături, pentru a oferi asistenţă persoanelor vârstnice şi pentru a face sport.

Magazinele şi restaurantele vor rămâne deschise, dar vor trebui să fie închise la ora 22:00, respectiv 22:30.

Telemunca va fi obligatorie, evenimentele şi petrecerile vor fi limitate la cinci persoane, fiind interzise târgurile şi pieţele.

„Luna noiembrie va fi foarte dură”, a spus prim-ministrul António Costa, care a adăugat că va solicita o întrevedere cu preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, pentru a discuta o eventuală stare de urgenţă pentru localităţile cu risc ridicat de transmitere a bolii, potrivit TVE.

Portugalia, ţară cu puţin peste 10 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele zile peste 4.000 de cazuri la 24 de ore, iar numărul total de contaminări a depăşit 141.200. Bilanţul deceselor de la începutul pandemiei este de 2.507.

Sâmbătă, autorităţile au raportat 4.007 contaminări şi 39 de decese asociate, iar numărul celor internaţi la terapie intensivă a marcat un nou maxim, cu 286.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului trecut, în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 46 de milioane de contaminări şi mai mult de 1,19 milioane de decese asociate, potrivit datelor universităţii Johns Hopkins.

BVBStiri BVB

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Link acces direct AGOA & AGEA 26.11.2020

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (26/11/2020)

Vega Ploiesti, 115 ani de performanta in industria de rafinare