Update articol:

Maree neagră în Mediterana: Israelul acuză Iranul de “atac de mediu”

Gila Gamliel Sursa foto: gov.il

Israelul a acuzat miercuri Republica Islamică Iran, inamicul său numărul unu, că a comis un “atac de mediu’ după o maree neagră în largul coastelor sale la Marea Mediterană, cauzată, potrivit acestuia, de o vas venit din Iran, notează AFP, potrivit Agerpres.

“O navă pirat sub pavilion libian care a părăsit Iranul este responsabilă de acest atac de mediu”, a afirmat într-o conferinţă de presă ministrul mediului, Gila Gamliel.

Potrivit acesteia, nava “s-a apropiat de zona economică exclusivă a Israelului” pentru a “polua în mod deliberat”.

“Iranul desfăşoară activităţi teroriste nu numai încercând să se doteze cu arme nucleare şi prin implantarea lor în apropierea frontierelor noastre, ci şi prin lansarea de atacuri de mediu”, a adăugat ministrul.

În pofida dezminţirilor sale, Iranul este acuzat de Israel că încearcă să se doteze cu arma atomică.

Duminică, Gila Gamliel a afirmat că ţara sa nu va lăsa “nepedepsită această crimă de mediu”.

La mijlocul lunii februarie, vânturi puternice şi valuri neobişnuit de mari au măturat coastele israeliene, provocând vărsarea a tone de gudron pe plaje, de la Rosh Hanikra, în nord, lângă Liban, până la Ashkelon, în sud, la limita Fâşiei Gaza.

Potrivit Ministerului Mediului, “zeci până la sute de tone” de bitum au fost deversate.

Este una dintre cele mai mari scurgeri de petrol de pe litoralul mediteranean al Israelului.

Echipe ale armatei, civili şi membri ai ONG-urilor au acţionat pe litoralul Israelului pentru a curăţa plajele. O balenă lungă de aproape 17 metri a fost descoperită pe o plajă lângă Ashkelon.

Duminică, autorităţile israeliene au eliminat orice suspiciune privind un petrolier grec suspect, precum şi alte zeci de nave.

BVBStiri BVB

UCM RESITA S.A. (UCM) (16/04/2021)

Completare Convocare AGAO 28 (29).04.2021 versiune limba engleza

Patria Bank Obligatiuni 2028 EUR (PBK28E) (16/04/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014