Update articol:

Merz anunţă o amplă remaniere a guvernului şi a conducerii CDU, după demisia lui Spahn

Merz anunţă o amplă remaniere a guvernului şi a conducerii CDU, după demisia lui Spahn
 - poza 1 Friedrich Merz

Cancelarul german Friedrich Merz a anunţat vineri o amplă remaniere a guvernului federal în urma demisiei liderului grupului parlamentar conservator, Jens Spahn, după scandalul legat de decizia acestuia de a avea un copil cu ajutorul unei mame surogat în Statele Unite, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Schimbările sunt mai ample decât anticipau mulţi observatori, şi marchează o revizuire semnificativă atât a cabinetului federal, cât şi la nivelul conducerii Uniunii Creştin Democrate (CDU) a lui Merz.

Acesta anunţase încă de miercuri că Thorsten Frei, şeful cancelariei, îi va lua locul lui Spahn la şefia grupului parlamentar conservator.

Vorbind vineri la Berlin, cancelarul a declarat că Nina Warken, fost ministru al sănătăţii, va fi succesoarea lui Frei.

Merz a confirmat, de asemenea, că secretarul general al CDU, Carsten Linnemann, va deveni noul ministru al sănătăţii.

‘Vor şi şi alte schimbări’, a mai declarat şeful guvernului german.

Potrivit surselor dpa şi altor informaţii din presa germană, ministrul transporturilor Patrick Schnieder este aşteptat să demisioneze.

Cotidianul Bild a scris că Merz l-a demis pe Schnieder din cauza nemulţumirii faţă eşecul acestuia de a reface reţeaua feroviară şi infrastructura în suferinţă, în ciuda unui buget record.

Succesorul lui Schneider va fi Fritz Guentzler, un deputat CDU, potrivit surselor citate de Bild, preluat de Reuters.

Jens Spahn a demisionat după ce a devenit public faptul că el şi partenerul său au recurs la o mamă surogat în Statele Unite pentru a avea un copil, o practică ilegală în Germania.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.