Update articol:

Meta a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de către Facebook a fotografiilor fără consimţământ “specific”

meta
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără a obţine consimţământul specific al utilizatorilor, a anunţat sâmbătă Autoritatea Italiană pentru Protecţia Datelor Personale, relatează AFP, potrivit Agepres.

Prin intermediul aplicaţiei Facebook pentru dispozitivele Android, Meta a accesat fotografiile, videourile şi metadatele asociate ale utilizatorilor italieni “fără a obţine consimţământul specific şi fără a-i informa în mod corespunzător”, a transmis autoritatea într-un comunicat de presă.

La sfârşitul lunii octombrie, Meta fusese deja obligată în New Mexico să plătească 25 de miliarde de dolari pentru inducerea în eroare a locuitorilor statului american respectiv timp de mai bine de un deceniu cu privire la utilizarea datelor lor, o sancţiune record pentru companie, care a denunţat-o ca fiind o “taxă” asupra libertăţii de exprimare.

Noua sancţiune anunţată sâmbătă este, de asemenea, printre cele mai mari impuse vreodată de o autoritate italiană unui gigant tehnologic.

Amazon a fost amendată cu peste 1,1 miliarde de euro în 2021 pentru încălcarea legislaţiei concurenţei. Această sancţiune a fost ulterior redusă la 752 de milioane de euro, după un apel.

Şi Meta poate face apel. Compania americană nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii sâmbătă după-amiază.

Sancţiunea împotriva Facebook se referă la funcţia “Obţineţi sugestii din galeria dvs.”, disponibilă din 2023, care sugerează fotografii şi videouri din galeria telefonului utilizatorului ca idei de postare în timp ce acesta navighează.

Conform autorităţii italiene, Facebook solicita accesul la galerie printr-o singură permisiune valabilă pentru întreaga aplicaţie, precedată de o notificare generică (“activaţi alte funcţii”), care nu permitea utilizatorilor să înţeleagă faptul că autorizau şi sugestii din galeria lor.

Meta va trebui acum, în special, să “solicite consimţământul printr-o cerere separată şi specifică pentru această funcţie şi să le explice clar utilizatorilor la ce serveşte, că implică accesul la galerie şi cum să o dezactiveze”.

Pentru a stabili cuantumul amenzii, autoritatea a explicat că a luat în considerare “numărul mare de persoane afectate” (aproximativ 20 de milioane de utilizatori Android în Italia), durata încălcării, “care este încă în desfăşurare pentru cei care nu au actualizat aplicaţia şi pentru cei care şi-au dat deja acordul sistemului”, precum şi “cooperarea limitată a Meta în timpul anchetei”.

Amenda reprezintă aproximativ 0,4% din cifra de afaceri anuală a grupului, care a ajuns la 201 miliarde de dolari în 2025, cu un profit net de 60,5 miliarde de dolari.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (13/11/2026)

Radierea societatii Chimprod SA

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/11/2026)

Revizuirea estimarilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/11/2026)

Raport trimestrial pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (13/11/2026)

Admitere la finantare/intrare in etapa precontractuala proiect fonduri europene