Meta Platforms, proprietara Facebook şi Instagram, intenţionează să înceapă primul val de concedieri planificate pentru acest an pe 20 mai, urmând ca alte reduceri de personal să aibă loc ulterior, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu planurile companiei, transmite Reuters, potrivit news.ro.
În prima etapă, Meta ar urma să concedieze aproximativ 10% din forţa sa de muncă globală, ceea ce înseamnă aproape 8.000 de angajaţi, potrivit uneia dintre surse.
Compania pregăteşte şi alte concedieri în a doua jumătate a anului, însă detaliile privind dimensiunea şi momentul exact al acestora nu au fost încă stabilite. Planurile ar putea fi ajustate în funcţie de evoluţia tehnologiilor de inteligenţă artificială.
Reuters a relatat luna trecută că Meta ia în calcul reducerea cu peste 20% a numărului total de angajaţi la nivel global. Compania a refuzat să comenteze oficial calendarul sau amploarea concedierilor.
Directorul general Mark Zuckerberg investeşte sute de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale, încercând să restructureze radical modul de funcţionare al companiei în jurul acestei tehnologii, într-o tendinţă observată în întreg sectorul tehnologic american.
Alte companii din domeniu au făcut deja reduceri similare. Amazon a eliminat în ultimele luni aproximativ 30.000 de posturi corporative, reprezentând aproape 10% din personalul administrativ, iar compania fintech Block a redus aproape jumătate din numărul angajaţilor în februarie.
În ambele cazuri, conducerea a justificat concedierile prin creşterea eficienţei generate de utilizarea inteligenţei artificiale.
Potrivit platformei Layoffs.fyi, care monitorizează concedierile din sectorul tehnologic, peste 73.000 de angajaţi din industrie şi-au pierdut deja locurile de muncă în acest an. În întregul an 2024, numărul total a fost de aproximativ 153.000.
Pentru Meta, aceste concedieri ar fi cele mai importante după restructurarea din 2022–2023, numită de companie ”anul eficienţei”, când aproximativ 21.000 de angajaţi au fost disponibilizaţi.
De această dată, compania se află într-o poziţie financiară mult mai solidă. În 2025, Meta a generat venituri de peste 200 de miliarde de dolari şi un profit de aproximativ 60 de miliarde, în ciuda investiţiilor masive în inteligenţă artificială.
La finalul anului trecut, compania cu sediul în Menlo Park, California, avea aproape 79.000 de angajaţi.
În ultimele săptămâni, Meta a reorganizat echipe din divizia Reality Labs şi a transferat ingineri din diferite departamente într-o nouă structură numită ”Applied AI”, care are rolul de a accelera dezvoltarea unor agenţi de inteligenţă artificială capabili să scrie cod şi să execute sarcini complexe în mod autonom.
O parte dintre angajaţi ar urma să fie mutaţi şi în noua divizie Meta Small Business, creată luna trecută, ca parte a procesului de reorganizare internă.