Update articol:
VIDEO INTERVIU

Mihaela Croitoru, INNOVA Project Consulting: Raportările nonfinanciare contribuie la atragerea de noi investitori

Raportările nonfinanciare contribuie la atragerea de noi investitori, pentru că, prin acestea, companiile pot să explice dezvoltarea sustenabilă pe termen lung, spune Mihaela CroitoruFounder & Managing Partner, INNOVA Project Consulting.

Raportările nonfinanciare – necesare pentru înțelegerea performanței economice, sociale și de mediu – sunt obligatorii pentru entitățile de interes public, cu peste 500 de angajați, însă unele companii listate pe piața de capital au transmis, în mod voluntar, astfel de raportări, ne-a spus Mihaelea Croitoru, într-un interviu acordat la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financialintelligence.ro, pe 13 septembrie. 

Citiți principalele declarații:

„Raportarea nonfinanciară este o temă relativ nouă, întrucât este reglementată de puțin timp, prin Ordinul 1938 al Ministerului de Finanțe, care transpune prevederile unei directive europene, care a stabilește obligativitatea entităților de interes public, care au mai mult de 500 de angajați, să raporteze informațiile necesare pentru înțelegerea performanței economice, sociale și de mediu a acestora.”

„Tema este importantă pentru că, în România, spre deosebire de alte state membre, nu există o tradiție în pregătirea rapoartelor de sustenabilitate.”

„Începand de anul viitor, tot în baza unui ordin de ministru, vom avea peste 700 de companii care vor fi obligate să facă această raportare.”

„Am făcut o analiză, rezumându-ne doar la piața de capital, și am observat că din cele 84 de companii listate, 30% au fost obligate să facă raportarea, ceea ce înseamnă că, în perspectiva următorilor ani, procentul va ajunge la 50% aproximativ . Din aceste companii listate, avem un număr semnificativ care au raportat în mod voluntar.”

„O raportare nonfinciară contribuie la crearea și întărirea unei relații de încredere cu investitorii și ceilalți actori de pe piața de capital. Prin această raportare, o companie furnizează o imagine de ansamblu privind performanța completă – financiară, dar și economică, socială și de mediu.”

„Raportările nonfinanciare contribuie la atragerea de noi investitori, pentru că prin acestea, companiile pot să explice dezvoltarea sustenabilă pe termen lung.”