Update articol:

Mihai Fercală și Marius Moldovan candidează pentru președinția Depozitarului Central (Actualizare)

Actualizare:  Lucian Anghel, președintele BVB, s-a retras din cursa pentru un post în Consiliul Depozitarului Central, pentru a asigura intrarea reprezentantului BERD, potrivit unor surse.
———
Adrian Tănase, Lucian Anghel, Claudia Ionescu și Robert Pană, candidații din partea BVB
Actualizare: Marius Moldovan: “Este nevoie de stabilitate și continuitate la Depozitarul Central”

Mihai Fercală, președintele executiv SIF Transilvania, și Marius Moldovan, actualul președinte al Depozitarului Central, candidează pentru funcția de președinte al Depozitarului, la alegerile programate în Adunarea Generală de luni.

Pentru noul Consiliu de Administrație al instituției candidează 18 persoane, dintre acestea făcând parte cei nouă membrii ai actualului CA, respectiv Marius Moldovan, Carmen-Lucia Dumitrescu, Dana Mirela Ionescu, Cecilia Manta, Adrian Simionescu, Răzvan Florin Pașol, Radu Claudiu Roșca, James William Turnbull, Adrian Tănase (directorul general al BVB).

Pe lângă propriul CEO, acționarul majoritar, Bursa de Valori București, i-a mai înscris în concurs pe Lucian Anghel, președintele BVB, și pe Claudia Ionescu și Robert Pană, administratori BVB.

Pe lista de candidați se mai află și Cristian Bușu, administrator SIF Oltenia, Ioana Olănescu, directorul Direcţiei Juridice din cadrul Băncii Transilvania (propusă de Bancpost), Lucian Isac, directorul Estinvest Focșani, Laurențiu Rivis, director SIF Banat Crișana și George Caval, propus de Camera de Comerț a României. 

De data aceasta, BVB nu a mai organizat propria AGA pentru desemnarea candidaților pentru CA-ul Depozitarului, iar înscrierile au fost stabilite la nivelul administratorilor BVB. Voci din piață comentează că acest lucru a pus o presiune suplimentară pe CA-ul BVB. Acestea mai susțin că este ciudat că BVB nu are un candidat propriu la președinția Depozitarului.

Acţionarul majoritar al Depozitarului este Bursa de Valori Bucureşti, cu un pachet de aproximativ 70%. Printre ceilalți acționari se regăsesc SIF-urile cu dețineri semnificative.

***

Actualizare: Marius Moldovan: “Este nevoie de stabilitate și continuitate la Depozitarul Central”

Marius Moldovan a declarat: “Mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de membru C.A. și președinte al Depozitarului Central S.A. deoarece am considerat că este nevoie de stabilitate și continuitate la această instituție de infrastructură financiară fundamentală a pieței de capital autohtone.

Afirm cu toată convingerea că în prezentul mandat de patru ani, care se încheie în luna decembrie anul curent, activitatea Depozitarului Central a fost una prodigioasă. Rezultatele financiare ale instituției au cunoscut o evoluție ascendantă și au fost finalizate și implementate cu succes o serie de proiecte extrem de importante pentru dezvoltarea pieței de capital. Menționez câteva: distribuția centralizată a dividendelor și implementarea standardelor europene pentru operațiuni corporative, finalizarea implementării T2S și decontarea primelor tranzacții în euro prin această platforma (obligațiuni corporative denominate în euro), operaționalizarea împrumutului de acțiuni conform cerințelor/ solicitărilor participanților la sistemul administrat de D.C., liberalizarea tranzacțiilor O.T.C., îmbunătățirea imaginii D.C. în rândul stake-holderilor și o nouă identitate corporativă lansată odată cu noul site: https://www.roclear.ro.

Toate acestea au fost posibile prin asigurarea unui climat de stabilitate în cadrul D.C. și prin performanța și implicarea managementului executiv condus de dna Silvia Buicanescu.

Principalele obiective pe care le vizez într-un nou mandat, în cazul în care acționarii societății mi-l acordă, sunt:

  1. susținerea variantei de contraparte centrală asumată de acționarii BVB și implicarea tehnică a staff-ului D.C. în elaborarea variantelor de lucru și implementarea soluției alese.
  2. finalizarea cu succes a procesului de autorizare a D.C. potrivit reglementărilor europene ce vizează activitatea depozitarilor – C.S.D.R.
  3. redimensionarea secțiunii I, respectiv conlucrarea cu părțile implicate în identificarea și implementarea celei mai bune soluții privind conturile dormande.
  4. continuarea măsurilor de îmbunătățire a performanței financiare a instituției ținând cont de importantă strategică pe care Depozitarul Central îl are în ecosistemul pieței de capital.
  5. asigurarea unui bune relații cu toți stakeholderii instituției
  6. implementarea unor programe de recompensare a performanței de tip stock-option plan (ȘOP) la nivelul întregului grup BVB. Mă refer aici și la participarea staff-ul Depozitarului Central la SOP. În acest moment staff-ul D.C. nu este implicat în acest program existent doar la nivelul bursei de valori”.

 

 

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (22/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTS si EFSA

PRIMARIA ORASULUI NAVODARI (NAV27) (22/10/2020)

Plata cuponului 23 si rambursare rata principal 23 & calcul rata dobanda pentru cuponul 24

CEMACON SA (CEON) (22/10/2020)

Desfasurare AGEA 29/30.10.2020 in contextul COVID 19

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (22/10/2020)

Plata dividend conform Hotarare AGOA nr.8 din 05.10.2020