Update articol:

Mii de israelieni au manifestat pentru eliberarea ostaticilor şi demisia guvernului

Israel

Câteva mii de israelieni au ieşit în stradă sâmbătă, unii cerând eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, iar alţii demisia guvernului, informează dpa.

Rude ale ostaticilor l-au acuzat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că a subminat negocierile în curs cu Hamas, desfăşurate prin mediatori internaţionali.

Un acord ar putea “aduce ostaticii acasă mâine”, a spus mama unui tânăr israelian reţinut în Gaza, în discursul ei.”Am votat pentru tine, a strigat ea, adresându-se premierului Netanyahu. Când vei vota pentru mine?”

Participanţii la un alt miting care a avut loc la Tel Aviv au cerut demisia guvernului şi organizarea de noi alegeri.

Mai târziu, sâmbătă seara, mai multe sute de manifestanţi au blocat o parte din traficul de pe principalele artere ale oraşului şi cel puţin şapte dintre protestatarii implicaţi au fost arestaţi, potrivit Agerpres.

Demonstraţii similare, în care protestatarii au cerut eliberarea ostaticilor, au avut loc la Ierusalim şi Haifa.

Egipt, Qatar şi SUA încearcă să negocieze o încetare a focului de durată, în mai multe etape, care să permită un schimb de ostatici cu prizonieri palestinieni. Negocierile înregistrează însă progrese lente.

Între timp, armata israeliană continuă să efectueze lovituri aeriene masive şi o ofensivă terestră în Fâşia Gaza. Peste 28.000 de palestinieni au murit în acest război, cei mai mulţi dintre aceştia fiind civili.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie