Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a cerut Corpului de Control al Premierului să extindă misiunea de control, aflată în derulare, la Societatea Națională a Sării – SALROM (SNS), potrivit unui comunicat. Motivul acestei solicitări este: producerea unui eveniment semnificativ – posibile daune cauzate Societății prin denunțarea unui contract de închiriere de către directorul general al societății.
Fondul Proprietatea a trimis o sesizare la Minister, semnalând posibile nereguli constatatate în cazul chiriei sediului societății. În 29.01.2021 directorul general Constantin Catalin Radu a solicitat o procedură de analiză și evaluare a ofertelor necesare semnării unui contract de închiriere de spații de birouri destinate relocării sediului central administrativ al Salrom.
Potrivit adresei, există deja un contract de închiriere încheiat de Salrom pentru sediu, aprobat în luna decembrie 2019, cu valabilitate până în 10.02.2023. În situația denunțării unilaterale a acestui contract înainte de data de încetare există posibilitatea plății unei despăgubiri cu titlu de penalitate, în cuantum al unei chirii pentru perioada rămasă până la finele împlinirii termenului de 5 ani.
Mutarea sediului social este necesar, conform actului constitutiv al societății naționale, să fie supusa unei hotărâri în Adunarea Generală extraordinară a Acționarilor, aspect neîndeplint de către conducerea Salrom.