Update articol:

Ministerul Economiei a înlocuit membrii Consiliului de Administrație al Romarm

Ministerul Economiei a înlocuit membrii Consiliului de Administrație al Romarm
 - poza 1

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Romarm a decis înlocuirea membrilor Consiliului de Administrație (CA) al Romarm, potrivit unui comunicat.

Astfel, noii membri ai CA Romarm sunt:
Bogdan Merfea – de pregătire inginer, cu o experiență de 21 de ani în poziții de top executive în mai multe bănci, unde a fost responsabil cu strategia de dezvoltare, risk management și implementarea planurilor de expansiune ale respectivelor bănci. Din aceasta calitate, a fost responsabil și cu acordarea creditelor bancare pentru diverse companii din industria de armament.

Vlad Nastase – expert în reorganizare și proiecte complexe de fuziuni și achiziții, membru în Board-ul TMA Global (Asociația Globală a profesioniștilor în reorganizare), având experiență în calitate de membru independent în consiliul de administrație al TMK Artrom (companie listată la BVB) și Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzători Privați. Mai conduce propria firmă de consultanță în restructurare de business. Numirea s-a făcut sub condiția renunțării la contractul de consultanță între Concilium Counsulting și UMB.
Carmen Bahrim – a fost CEO la BNP Paribas Cardif Romania, experiență în consilii de administrație și pe managementul schimbării. Este specialistă în transformare de procese organizaționale, de care s-a ocupat în mai multe companii și asociații profesionale din România și străinătate.

Iulian-Cristian Simu, specialist în industria de apărare, având experiența tehnică, juridică și managerială în domeniu. El a a asigurat, din poziția de secretar de stat în Ministerul Economiei, coordonarea atât a Romarm cât și a filialelor sale.

Mihail-Dan Stan – expert în rezolutie bancară și standarde financiare internaționale (ACCA, CAFR, CECAR), membru în consiliul director al ACCA Romania.Numirile sunt pe durată de 4 luni cu posibilitate de prelungire cu încă două luni.

Membrii înlocuiți au fost: Ionel Georgescu, Claudiu Daniel Rădulescu, Ruxandra Rodica Anghel și Cătălina Teodorescu Hătmanu.
Indemnizația brută lunară fixă a membrilor consiliului este de 6.454 lei, potrivit Hotărârii AGA 67/07.08.2018.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/10/2026)

Acordul de investire cu Anima Wings S.A. nu poate fi finalizat

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (02/10/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 25.09.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/10/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/10/2026)

Rezultate oferta publica de cumparare actiuni BNET