Update articol:

Ministerul Finanțelor listează noi titluri de stat Fidelis de peste 1 miliard de lei

Câciu

Ministerul Finanțelor (MF) a atras 872,5 milioane lei și 208,4 milioane euro, valori însumând peste 1 miliard de lei, prin cea de-a șasea ofertă primară de vânzare de titluri de stat Fidelis pentru populație derulată în ultimii doi ani prin Bursa de Valori București. Titlurile de stat au intrat la tranzacționare astăzi, 16 decembrie 2021, în cadrul Bursei de Valori București.

„Pe parcursul acestui an, persoanele fizice au investit peste 4,3 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS, ceea ce demonstrează că programul se bucură de un interes ridicat, fiind un instrument de economisire atât pentru disponibilitățile în lei, cât și pentru cele în euro. Participarea susținută a investitorilor cu ocazia celor patru emisiuni derulate în anul 2021 dovedesc aprecierea de care se bucură acest Program, care oferă siguranță investițiilor și reprezintă o alternativă necesară pe piața instrumentelor financiare românești.”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Valoarea celor șase runde de finanțare derulate de Ministerul Finanțelor în 2020 și 2021 la BVB se apropie de 10 miliarde lei (2 miliarde euro).

Ministerul Finanțelor a derulat oferta publică de vânzare a titlurilor de stat Fidelis, denominate în lei și în euro, în perioada 18 noiembrie – 10 decembrie 2021. Oferta a fost dedicată persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani. Sindicatul de intermediere al ofertei a fost format din BT Capital Partners (Lead Manager) și Banca Transilvania, Banca Comercială Română și BRD – Groupe Société Générale.

În cadrul ofertei, românii au plasat 8.817 ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturități de 1, respectiv 3 ani, și o emisiune în euro, cu scadența la 5 ani.

„Programul FIDELIS a devenit deja unul de referință pentru Ministerul Finanțelor, pentru Bursa de Valori București, dar și pentru românii care aleg această formă de investiție. Ne bucurăm că statul român a folosit constant în ultimii doi ani Bursa pentru asigurarea unei părți din necesarul de finanțare. Derularea celor șase oferte din ultimii doi ani confirmă faptul că Ministerul Finanțelor este un partener al întregii piețe de capital. În ultimii doi ani am observat, totodată, și un interes în creștere și din mediul privat pentru accesarea finanțării prin piața de capital, atât prin obligațiuni, cât și prin emisiuni de acțiuni. Ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că Bursa de Valori București este un canal de finanțare viabil, atât pentru mediul privat, cât și pentru statul român”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

 „Misiunea noastră la Bursa de Valori București este să oferim cât mai multe oportunități de investiții, pentru toate categoriile de investitori. Ne bucurăm că Ministerul Finanțelor ne sprijină în acest demers și prin programul FIDELIS, prin care românii au acces la un instrument de investiție și economisire în același timp. Ordinele plasate de către investitorii români în cadrul celor șase oferte a depășit numărul de 54.000, fapt ce demonstrează că românii sunt deschiși către noi modalități de economisire. Ne-am propus să oferim investitorilor cât mai multe instrumente pentru a tranzacționa și pentru a-și administra portofoliile, iar odată cu lansarea Contrapărții Centrale gama de astfel de instrumente se va diversifica și mai mult”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.