Update articol:

Ministerul Finanțelor propune ca interacțiunea firmelor și a persoanelor fizice autorizate cu ANAF să se facă exclusiv on-line

Ministerul Finanțelor Sursa foto: facebook.com/mfpromania

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de act normativ prin care propune o serie de mãsuri necesare pentru protejarea sãnãtãții cetãțenilor, pentru evitarea blocajelor în activitatea organelor fiscale centrale și pentru aplicarea unui tratament unitar debitorilor care au fãcut obiectul unei inspecții fiscale sau verificãrii situației fiscale personale, astfel încât aceștia sã nu fie dezavantajați fațã de ceilalți contribuabili care se aflã în situații similare, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, proiectul de act normativ prevede înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) a persoanelor juridice, asocierilor și a altor entitãți fãrã personalitate juridicã, precum și a persoanelor fizice care desfãșoarã o profesie liberalã sau exercitã o activitate economicã în mod independent, în formele prevãzute de Ordonanța de Urgențã a Guvernului nr. 44/2008. Înscrierea în SPV rãmâne opționalã pânã la data la care prevederile cuprinse în actul normativ intrã în vigoare. Dupã acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor mai fi luate în considerare.

“Am publicat acest proiect spre consultare publicã, iar forma finalã va fi adoptatã dupã încheierea discuțiilor cu partenerii din mediul privat. Ne dorim ca Spațiul Privat Virtual sã devinã un instrument-cheie în ceea ce privește interacțiunea cu contribuabilii și vom extinde serviciile disponibile prin intermediul acestei platforme concomitent cu sporirea eforturilor de înrolare a persoanelor juridice și a persoanelor fizice autorizate. În prezent se lucreazã la identificarea unor mecanisme de simplificare și flexibilizare a înrolãrii și autentificãrii utilizatorilor în SPV. În plus, pânã la data când prevederile actului normativ vor intra în vigoare, ANAF trebuie sã ia mãsuri pentru a fi pe deplin pregãtitã atât sã proceseze numãrul suplimentar de contribuabili care se vor înrola în SPV, cât și sã ofere tot suportul acestora pe parcursul întregului demers astfel încât tranziția sã se desfãșoare fãrã probleme. Prin eliminarea hârtiilor, a cozilor la ghișeu și a birocrației excesive, consider cã facem un pas foarte important spre digitalizarea administrației fiscale, fapt ce ne aduce mai aproape de standardele și de bunele practici europene în domeniu, adicã de normalitate”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Astfel, Ministerul Finanțelor face un pas important pentru dezvoltarea digitalizãrii și eficientizarea comunicãrii dintre stat și contribuabili, urmând ca aceastã schimbare sã aducã o serie de beneficii pentru contribuabili, precum:

    • evitarea interacțiunii fizice (ghișeu, poștã), comunicarea fiind realizatã non-stop, prin intermediul SPV;
    • eliminarea timpilor de așteptare, întrucât anumite document, precum certificatele de atestare fiscalã sau cazierul fiscal, se pot obține mult mai repede;
    • posibilitatea depunerii mai multor tipuri de cereri on-line, precum și vizualizarea rãspunsurilor direct din SPV;
    • posibilitatea consultãrii situației fiscale la zi, respectiv posibilitatea de a solicita situația obligațiilor de platã sau a plãților efectuate;
    • primirea de informații personalizate legate de obligativitatea depunerii anumitor declarații sau termenele aferente de depunere;
    • acces la evidența completã a tuturor interacțiunilor contribuabilului cu ANAF, precum tipul declarațiilor depuse și data depunerii.

Este important de subliniat cã serviciile oferite contribuabililor prin intermediul platformei SPV vor fi extinse, astfel ca pânã la data când prevederile actului normativ vor intra în vigoare, contribuabilii vor benefica de declarații pre-completate, rapoarte care sã se poatã importa în programele de contabilitate, fișiere prelucrabile, precum și de posibilitatea de a efectua plãți prin platforma SPV.

În acest moment, în România sunt 1,5 milioane de persoane juridice, dintre care au cont în SPV 510.000 de contribuabili. Aceastã situație se traduce prin faptul cã 33% sunt deja înscriși în SPV, urmând ca încã un milion de contribuabili sã beneficieze de aceastã infrastructurã digitalã. Din totalul persoanelor fizice care desfãșoarã activitãți independente (662.000), doar 5% (35.000) au cont în platforma SPV.

Totodatã, se creeazã cadrul legal, astfel încât comunicarea dintre ANAF și autoritãțile publice, instituțiile publice și de interes public din administrația publicã centralã și localã sã se realizeze exclusiv prin PatrimVen în baza unui protocol trimis de ANAF cãtre fiecare autoritate publicã, instituție publicã sau de interes public.

De asemenea, proiectul modificã prevederile Codului de procedurã fiscalã în scopul recunoașterii bunei credințe a contribuabililor, în situația în care, din greșealã, aceștia plãtesc obligațiile fiscale la un alt organ fiscal decât cel cãruia i se cuveneau sumele pentru plata obligațiilor bugetare. Astfel, la cererea contribuabililor, viramentele efectuate eronat se vor corecta, cu pãstrarea datei plãții, iar în funcție de data plãții se va pãstra beneficiul acordat de legiuitor de platã a jumãtate din minimul legal al amenzii.

Pentru aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor se propune:

  • anularea dobânzilor, penalitãților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși inspecției fiscale sau verificãrii situației fiscale personale începute și pentru care s-a comunicat decizia de impunere în perioada cuprinsã între data de 15 mai 2020 (dupã data intrãrii în vigoare a O.U.G. nr. 69/2020) și data de 28 martie 2021 (pânã la data intrãrii în vigoare a O.U.G. nr. 19/2021). Acordarea facilitãții se realizeazã cu respectarea condiției de platã integralã a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere, pânã la un anumit termen, și cu depunerea cererii de anulare pânã cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv. În situația în care obligația bugetarã principalã stabilitã prin decizia de impunere a fost achitatã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã, contribuabilul are dreptul de a beneficia de facilitatea fiscalã dacã depune cererea pânã la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv;
  • anularea dobânzilor, penalitãților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși verificãrii documentare dupã data de 15 mai 2020. Acordarea facilitãții se realizeazã cu respectarea condiției de platã integralã a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere pânã la anumite termene  și cu depunerea cererii de anulare pânã cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, respectiv în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere dacã termenul de 90 de zile se împlinește dupã 31 ianuarie 2022 inclusiv. În ambele situații reglementate, accesoriile stinse atât înainte, cât și dupã data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã, se restituie potrivit Codului de procedurã fiscalã.

Ministerul Finanțelor invitã la dialog toate instituțiile și pãrțile interesate care vor beneficia de aceastã ordonanțã, urmând ca, la începutul lunii iunie, propunerea finalã sã reflecte consensul atins în urma dezbaterilor.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MF la rubrica Transparențã decizionalã.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie