Update articol:

Ministrul Agriculturii: Decizia de a continua proiectul Casei de Comerţ “Unirea” depinde de concluziile anchetelor derulate

Oros Sursa foto: Facebook

Decizia de continua proiectul Casei de Comerţ Agroalimentar “Unirea” depinde de concluziile anchetelor care se desfăşoară în prezent şi de cât de realistă este această schemă de ajutor prin care statul a încercat să-i ajute pe micii producători, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, precizând însă că în opinia sa proiectul este greşit din punct de vedere conceptual.

“Decizia de a continua va depinde de concluziile anchetelor respective şi de cât de realistă este această schemă de ajutor prin care statul a încercat să-i ajute pe cei mai mici să îşi vândă marfa, dar, în opinia mea, conceptual este greşit. A fost făcut doar în scop propagandistic fără se se gândească efectiv la consecinţe şi la ceea ce se va întâmpla în pasul doi. În ceea ce priveşte magazinele deschise, vor decide cei din Consiliul de Administraţie (CA), pentru ca este foarte delicat ca eu să intervin până nu am nişte concluzii foarte clare atât din partea celor care au început deja anchetele, dar şi din partea celor din CA. În prima zi când am venit, cei din CA s-au grăbit să îmi spună că magazinele sunt nişte butaforii şi că acolo se întâmplă lucruri cu iz penal de care ei doreau să se delimiteze. Chiar cei care păstoreau Casa Unirea”, a subliniat Oros într-o conferinţă de presă, întrebat dacă va continua proiectul Casei Unirea, lansat în mandatul lui Petre Daea.

Ministrul Agriculturii Oros a precizat că la ora actuală la Casa Unirea există o anchetă în curs, fiind două dosare care au plecat spre instituţiile abilitate pentru anchetarea faptelor incriminate.

“Acolo încă există o problemă privind gestionarea acestui proiect, jumătate din CA a plecat şi am fost nevoiţi să înlocuim CA-ul. (…) Cei din CA spun că cei din Executiv au achiziţionat şi-au dat un avans de aproape un milion de euro pentru un depozit şi o livadă şi această achiziţie nu a fost făcută cu acordul celor din CA. Apoi au alocat 700.000 de lei pentru un eveniment politic din banii Casei. Practic, doar 6% din cifră de afaceri a Casei Unirea s-a referit la activitatea cu producătorii mici cărora le era destinată această entitate. Eu am spus de la început că nu am crezut în conceptul acestei case, pentru că, în momentul în care statul intră şi din arbitru devine jucător pe piaţă şi avantajează doar pe unii jucători de pe teren, totul se dă peste cap”, a spus el.

În opinia sa, produsele luate la vânzare în magazinele Casei s-au luat doar de la unii producători, care ulterior au devenit intermediari, pentru că în momentul în care nu mai aveau marfă aceştia luau de la producătorii care nu aveau accces în magazinele Unirea şi astfel deveneau intermediari.

“Şi aceste aspecte sunt cercetate. Ideea de bază de la care s-a plecat a fost una generoasă – şi anume de a-i ajuta pe cei mulţi şi mici care nu reuşesc să îşi vândă produsele, dar soluţia corectă şi realistă era să-i ajuţi, să-i încurajezi să intre în cooperative, în hub-uri. Asta este atitudinea pe care statul trebuie să o aibă. (…) Ei, în schimb, au făcut multe alte achiziţii care nu aveau legătură cu obiectul de activitate. Ei trebuiau să facă Bursa de Peşte şi 400 de pieţe volante. Nu era în obiectul de activitate să facă magazine, dar obiectivele le-au schimbat pe parcurs. Casa Unirea este o problemă importantă, dar nu cea mai importantă pe care o avem acum”, a menţionat oficialul MADR, citat de Agerpres.

Casa de Comerţ Agroalimentar “Unirea” a deschis anul trecut două magazine, unul în Sibiu şi unul în Bucureşti, din lanţul de 60 anunţate iniţial, pentru vânzarea produselor tradiţionale provenite de la micii producători români propuse a fi deschise în acest sistem.

Legat de Bursa de Peşte, şeful MADR a subliniat că ea funcţionează în prezent şi se încearcă salvarea proiectului pentru a nu pierde sumele alocate din fondurile europene.

Pe 7 noiembrie, ministrul Agriculturii a dispus Corpului de control efectuarea unei verificări de fond asupra întregii activităţi a Casei de Comerţ pentru produse agroalimentare Unirea SA, în condiţiile în care membrii Consiliului de Administraţie au semnalat “grave probleme privind modul de cheltuire a bugetului alocat Casei de Comerţ Unirea SA”. 

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/12/2021)

Structura actionariat la data de 26 noiembrie 2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (08/12/2021)

Notificari Alfred Karcher SE & Co. KG - versiune limba Engleza

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (08/12/2021)

Reluare tranzactionare ora 16:00 - conform Codului BVB - operator de piata reglementata (Titlu II - art. 115 si Titlu III - art. 6) - Decizia ASF nr. 1529/08.12.2021 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni SIF3

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (08/12/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

CARBOCHIM S.A. (CBC) (08/12/2021)

Convocare AGAE 05/06.01.2022 Versiune in limba Engleza