Update articol:

Ministrul Agriculturii: Tinerii fermieri vor beneficia, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS în suprafaţă de 50 de hectare

Oros Sursa foto: Facebook

Tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la Agenția Domeniile Statului în suprafață de 50 de hectare, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Agriculturii, Adrian Oroş. 

Acesta a explicat: “Astfel, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi submăsurii 6.1 din PNDR “Instalarea tinerilor fermieri”, vom încerca să alocăm aceste terenuri pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră anul acesta și care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze cei care se încadrează în categoria de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură. Momentan, România are o suprafață de 230.000 de ha suprafață concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri.

De asemenea, bugetul alocat noii sesiuni de proiecte va avea două direcții: una care să vizeze tinerii din România, iar cea de a doua, pe cei din Diaspora care doresc să se întoarcă în România și să facă agricultură, aspecte ce vor face obiectul unei negocieri cu Comisia Europeană in perioada imediat urmatoare”.

Într-un interviu acordat AGERPRES în luna decembrie, Oros declara că toată zestrea României gestionată de Agenţia Domeniilor Statului se află într-un Excel pe care oricine poate să îl modifice din greşeală sau din rea voinţă.

“La ADS este jale. Toate zestrea României gestionată de ADS este într-un Excel pe care oricine, fie din greşeală, fie din rea voinţă, poate să îl modifice. Am întrebat la ADS care este suprafaţa administrată, cât este intabulată şi cât este concesionată. (…) Avem în administrare 319.390 hectare, intabulate şi cadastrate 111.643 hectare, deci o treime, concesionate 230.424 de hectare, iar 90.000 de hectare sunt în diferite stadii de arendă sau situaţia lor este necunoscută. Am văzut şi redevenţele. Ele sunt între 300 şi 800 de kg de grâu/ha. Am întrebat şi câte hectare au fost concesionate tinerilor fermieri şi mi s-a răspuns: zero. Terminăm analiza destul de repede, avem deocamdată date parţiale. Vreau să primesc raportul final şi pe urmă anunţăm tot ce s-a găsit. O să vă transmitem exact de unde am pornit, pentru că, dacă vrem să facem strategii, trebuie să ştim pe ce stăm”, a subliniat atunci Adrian Oros.

BVB | Știri BVB

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (02/06/2023)

Fitch confirma Ratingul BBB- cu perspectiva stabila

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (02/06/2023)

Demersuri privind vanzarea pachetului de actiuni detinut la IAMU S.A.

Banca Transilvania TURBO LONG 10/1.77/1.82 (EBTLVTL19) (02/06/2023)

Notificare Erste Group Bank AG - EBTLVTL19 este sold-out