Update articol:

Ministrul de Interne al Ucrainei, adjunctul său şi alţi oficiali ucraineni au murit într-un accident de elicopter de lângă Kiev

Ministrul de Interne al Ucrainei, adjunctul său şi alţi oficiali ucraineni au murit într-un accident de elicopter de lângă Kiev
 - poza 1

Actualizare:  Cel puţin 16 persoane, printre care ministrul de interne ucrainean şi doi copii, au murit miercuri în urma prăbuşirii unui elicopter, miercuri, în apropiere de Kiev, a anunţat poliţia ucraineană, informează AFP şi Reuters.

”Pentru moment avem informaţii privind 16 morţi, printre care doi copii”, a indicat poliţia naţională ucraineană într-un comunicat.

Ministrul de interne ucrainean Denis Monastîrski (42 de ani), prim-adjunctul său Evgheni Ienin (42 de ani) şi un alt înalt demnitar care se aflau la bordul elicopterului şi-au pierdut de asemenea viaţa, a declarat şeful poliţiei ucrainene Ihor Klimenko.

Între altele, 22 de răniţi, printre care zece copii, au fost spitalizaţi, conform aceleiaşi surse.

”Erau copii şi angajaţi în grădiniţă la momentul producerii acestei tragedii. Toată lumea a fost evacuată. Există victime”, a scris guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, pe aplicaţia Telegram.

Imaginile difuzate pe social media arată un incendiu de amploare la locul prăbuşirii aparatului de zbor. Deocamdată nu există informaţii privind cauza acestei tragedii.

Elicopterul aparţinea Serviciului ucrainean pentru situaţii de urgenţă, aflat în subordinea Ministerului de Interne, a explicat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene.

………………..

Ministrul Interne al Ucrainei, Denis Monastriski, și-a pierdut viața într-un accident în această dimineaţă, un elicopter prăbușindu-se în orașul Brovary din regiunea Kiev.

Bilanțul victimelor a crescut la 16 morți.

 

Potrivit autorităților ucrainene, alături de ministru se aflau adjunctul său, Evgheni Yenin, și alți oficiali.

Anunțul a fost făcut de şeful poliţiei, citat de The Kyiv Independent.

Foto Twitter
BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.