Update articol:

Austria avertizează CE în privinţa unei noi crize a migranţilor şi cere măsuri imediate (video)

frontex.europa.eu frontex.europa.eu

Ministrul de interne austriac Herbert Kickl a adresat, recent, o scrisoare Comisiei Europene, în care avertizează în legătură cu o nouă criză a migranţilor şi cere măsuri preventive imediate, transmite Xinhua, citând presa austriacă.

 

Scrisoarea, publicată de cotidianul vienez Kronenzeitung, a fost adresată comisarului pentru migraţii, Dimitris Avramopoulos, comisarului pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, şi comisarului pentru buget şi resurse umane, Guenther Oettinger.

În text, ministrul austriac atrage atenţia că cifrele furnizate de agenţia Europol indică faptul că „o deplasare de mare amploare de persoane dinspre Turcia spre Europa” este pe cale să se producă, fiind probabil ca ambele rute de migraţie – est-mediteraneeană şi balcanică – să fie traversate la fel cum s-a întâmplat în 2015 şi 2016.

Potrivit lui Kickl, în aceste zone se află deja ‘zeci de mii’ de migranţi, inclusiv câte aproximativ 5.000 în Bosnia-Herţegovina şi Serbia, precum şi circa 60.000 de solicitanţi de azil în Grecia şi în jur de 5,6 milioane de refugiaţi sirieni în Orientul Mijlociu.

Toate acestea semnalează ‘un potenţial clar al unui nou val masiv de migraţie dacă nu vor fi întreprinse acţiuni rapide’, a notat Kickl.

El le-a cerut celor trei comisari europeni să acţioneze rapid şi să trimită un semnal clar către statele UE relevante, prin ‘reconcilierea planurilor noastre respective de contingenţă’. Totodată, este deosebit de important să fie comunicat ‘ce măsuri şi iniţiative sunt pregătite de Comisia Europeană’, a adăugat ministrul Herbert Kickl, membru al Partidului Libertăţii (FPOe, extrema dreaptă austriacă), citat de Agerpres.

Austria este pregătită să ia ‘orice măsură disponibilă’ spre a preveni migraţia ilegală, a mai precizat Kickl. Potrivit acestuia, ţările din Balcanii de Vest şi Turcia au, la rândul lor, obligaţia de a contribui la împiedicarea deplasării migranţilor şi refugiaţilor. 

  • Bulgaria a luat deja măsuri pentru a opri un flux de migranţi

Autorităţile bulgare au luat măsurile necesare pentru a opri un posibil flux de migranţi dinspre Grecia şi Turcia, au asigurat, la începutul săptămânii, miniştrii bulgari ai apărării şi de interne, pe fondul preocupărilor privind o presiune migratorie sporită în direcţia Bulgariei, conform BTA şi Xinhua.

„În acest moment, putem spune că situaţia de la graniţele Bulgariei este normală, dar trebuie să ne întărim prezenţa”, a declarat ministrul de interne Mladen Marinov, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Sofia cu omologul său de la Apărare.

Potrivit lui Marinov, situaţia de la graniţe este monitorizată cu camere cu termoviziune şi dispozitive de vedere nocturnă, autorităţile bulgare sunt în contact cu partenerii specializaţi din ţările învecinate, patrulele poliţiei de frontieră au fost întărite şi în preajma frontierei au fost instalate unităţi ale jandarmeriei.

La rândul său, ministrul apărării, vicepremierul Krasimir Karakaceanov, a afirmat că la solicitarea ministrului de interne ministerul său este gata să desfăşoare la graniţe 3000 de trupe cu echipamentele aferente, dintre care 1200 în interval de 24 de ore, precizând că nu va fi vorba de tancuri sau blindate. 

„Vom face tot ce este necesar, iar dacă cineva intenţionează să provoace Bulgaria din exterior, noi am luat toate măsurile necesare pentru a împiedica acest lucru”, a subliniat ministrul apărării.

Potrivit biroului de presă al guvernului de la Sofia, premierul Boiko Borisov a declarat după o reuniune a consiliului de miniştri că „graniţa cu Turcia este bine apărată”, „dar cea cu Grecia este problematică”.

La finele săptămânii trecute, pe fondul unor zvonuri care au circulat în social media, un mare număr de migranţi din mai multe regiuni din Grecia s-au strâns într-o tabără de refugiaţi din apropiere de Salonic, crezând că li se va permite să treacă în Macedonia de Nord şi să ajungă apoi în Europa de vest. Duminică, autorităţile din Grecia i-au transportat spre migranţi către alte centre din ţară.

Ministrul bulgar al apărării a mai estimat luni că situaţia de la graniţă s-ar putea deteriora în perspectiva alegerilor europene din mai. „Există partide, nu neapărat din Europa, care vor să destabilizeze Europa cu presiunea migratorie”, a spus Karakaceanov, în răspuns la o întrebare adresată de un jurnalist.