Update articol:

Ministrul Energiei, despre preţul carburanţilor: Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre

Ministrul Energiei, despre preţul carburanţilor: Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre
 - poza 1
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că este “extrem de important” ca în România preţul carburanţilor să nu ajungă la două cifre, motiv pentru care în momentul de faţă se lucrează la cinci scenarii care să prevină o astfel de situaţie.

Potrivit lui Ivan, reducerea accizei la motorină şi benzină este unul dintre scenariile luate în calcul.

“În timp ce discutăm, avem cel puţin cinci scenarii care sunt în lucru în momentul de faţă, inclusiv unul dintre scenarii este cel la care aţi făcut referire (reducerea accizei la motorină şi benzină – n.r.), totul în funcţie de dinamica războiului din Orientul Mijlociu. Din nefericire, ultimele cotaţii bursiere, în această dimineaţă, ne arată niveluri record şi pentru preţul petrolului brand, şi pentru tona de motorină, cotaţii record la nivel internaţional (…), lucru care, evident, impactează tot ce înseamnă preţuri în întreaga lume. (…) Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre, este extrem de important acest lucru, şi nimeni nu ştie, la nivel internaţional, cât timp va mai dura acest conflict, dacă strategia preşedintelui SUA va avea succes atunci când vorbim despre strâmtoarea Ormuz, pentru că de acolo pleacă principalele blocade în momentul de faţă”, a spus Ivan, potrivit Agerpres.

Bogdan Ivan a precizat că una dintre variantele de lucru se referă la transportatori şi agricultori, categoriile cele mai afectate de creşterea preţurilor carburanţilor.

“Avem, în acelaşi timp, un alt scenariu pe care îl discutăm la nivel tehnic, doar pentru anumite categorii profesionale. În momentul de faţă, cei mai impactaţi de această creştere sunt transportatorii şi agricultorii, urmează o activitate intensă în domeniul agricol în această primăvară, pentru că se suprapun activităţile. Din punct de vedere al analizei, lucrăm pe cinci scenarii. Nu o să ies cu cifre exacte, nu o să ies cu aceste scenarii până când nu le-am decis foarte clar şi nu le-am fundamentat. Suntem pregătiţi pentru orice tip de intervenţie în interesul românilor, aşa cum am făcut în această săptămână. (…) Nu poţi să intri cu o plafonare directă. Ca stat, ai pârghii legale foarte clare legat de ceea ce încasezi ca şi stat şi, din acest punct de vedere, luăm în calcul – e o decizie care nu ţine cont de culoarea politică a partidelor aflate la guvernare, ci ţine cont de realitatea din teren – pentru o perioadă temporară, până când se vor stabiliza lucrurile în strâmtoarea Ormuz şi în Orientul Mijlociu, să acţionăm punctual, ţintit, pentru a reduce acest efect negativ”, a afirmat ministrul.

Ministrul Energiei susţine că deciziile privind scenariile analizate ar putea fi luate la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Finalizarea lucrarilor de remediere in partea clasica a Unitatii 1

Turbo Short Certificates on Brent Crude Oil Future (RBBRETS2) (06/03/2026)

Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

SIMTEL TEAM (SMTL) (06/03/2026)

Clarificari privind rezultatele financiare preliminare aferente anului 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (06/03/2026)

Demersuri privind vanzarea statiilor de incarcare masini electrice

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Oprirea controlata a Unitatii 1 CNE Cernavoda