Update articol:

Ministrul francez al finanțelor, Le Maire: “Un război comercial ar însemna o criză economică în întreaga lume, mai ales în Europa”

Bruno Le Maire Bruno Le Maire

Dacă tensiunile comerciale dintre SUA și China vor escalada, acestea ar putea avea un “impact direct, negativ în întreaga lume, în special în Europa și în zona euro”, potrivit ministrului francez al finanțelor  Bruno Le Maire.

În fapt, Le Maire a declarat că lupta pentru tarife, care a început anul trecut, a trecut  deja dincolo de cele două mari economii ale lumii, respectiv SUA şi China.

Vorbind la CNBC, la reuniunea miniștrilor de finanțe ai G-20 din Fukuoka, Japonia, el a spus că Europa «performează» deja mai prost din cauza războiului comercial din SUA-China. El a dat ca exemplu economiile din Franţa şi Germania, care au fost prinse în scandalul comercial China-SUA.

“Nu avem cifrele de creștere pe care ar fi trebuit să le avem, din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA și China”, a spus Le Marie.

“Vreau să fiu foarte clar, un război comercial ar însemna o criză economică în întreaga lume și mai ales în Europa”, a declarat el la CNBC.

Le Maire a declarat că, în cadrul unei întâlniri recente cu secretarul Trezoreriei SUA Steven Mnuchin, oficialul american a sugerat că vrea să evite escaladarea războiului comercial. Aceasta va depinde, totuși, de rezultatele reuniunii dintre președintele chinez Xi Jinping și președintele S. Donald Trump, din cursul acestei luni.

Întrebat dacă Franța va respecta cererile guvernului SUA de a bloca echipamentele  de rețea de nouă generație de la Huawei, Le Maire a răspuns că nu este vorba doar despre această companie. El a precizat că Franţa se concentrează pe o imagine mai largă, aceea de a asigura suveranitatea națională în Franța.

El a adăugat că, în prezent, Huawei joacă un rol important în utilizarea de către Franța a tehnologiei 4G, standardul actual de rețele mobile. Indiferent de decizia privind Huawei, a spus Le Maire, guvernul francez va fi foarte “vigilent” în a garanta că tehnologia 5G – care promite să sprijine tehnologiile avansate, cum ar fi mașinile fără șofer – nu va afecta suveranitatea sau independența cetățenilor.

Le Maire consideră că guvernele nu ar trebui să amestece chestiuni comerciale și necomerciale: “Trebuie să facem o diferență clară între suveranitate, tehnologii-cheie, pe de o parte, și comerțul pe cealaltă parte. Tarifele comerciale nu au nimic de-a face cu tehnologiile. Vrem să avem un comerț echitabil.  Vrem să construim un comerț care să fie mai eficient, care să contribuie la creșterea economică în viitor și pentru aceasta trebuie să evităm lovirea țărilor cu noi tarife și intrarea într-un război comercial”.

BVB | Știri BVB

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/03/2025)

Informare pierdere contabila

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (24/03/2025)

Convocare AGA Anuala 29(30) aprilie 2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (24/03/2025)

Estimare Buget de Venituri si Cheltuieli 2025