Update articol:

Ministrul Muncii: Decizia de majorare a alocaţiilor a fost luată în linie cu litera şi spiritul hotărârii Curţii Constituţionale

Sursa foto: facebook.com/violetaalexandruoficial

Decizia de majorare a alocaţiilor a fost luată în linie cu litera şi spiritul hotărârii Curţii Constituţionale a României (CCR), a declarat, marţi, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la postul public de televiziune.

Aceasta a fost întrebată ce se va întâmpla dacă CCR nu va da dreptate Executivului, iar acesta va fi nevoit să dubleze alocaţiile.

“Noi, decizia (de majorare a alocaţiilor n.r.) am luat-o în linie cu litera şi spiritul hotărârii Curţii Constituţionale, din moment ce ne-am preocupat să urmărim conţinutul Curţii. Aşteptarea mea este să nu se întâmple acest lucru. Cu toate acestea bineînţeles că respectăm orice decizie a Curţii şi vom vedea la momentul respectiv care este abordarea, dar în niciun caz nu veţi auzi de la un reprezentant al PNL că nu respectă legea sau că încearcă să se eschiveze. Şi decizia pe care am luat-o în ordonanţă este tot în spiritul hotărârii Curţii, dar este făcută raţional în funcţie de posibilităţile pe care le are bugetul în acest moment”, a spus Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

Aceasta a precizat că toate creşterile alocaţiilor au fost făcute de Partidul Naţional Liberal, iar acestea “vor ajunge la dublare, într-un calendar de timp”.

“Am crescut alocaţiile şi vor ajunge la dublare, în etape, într-un calendar de timp, care presupune o mărire anul acesta şi suntem deja în pregătirea tuturor documentelor pentru alocaţiile plătite în septembrie pentru august, a doua creştere va fi la începutul anului, iar a treia la jumătatea anului viitor şi încă două, peste doi ani. Prin urmare creştem alocaţiile, dar într-o etapizare care din nou ţine cont de posibilităţile pe care bugetul le are”, a adăugat ministrul Muncii.

Ea a susţinut că bugetul nu înseamnă “bani care vin din eter”, aceştia fiind de fapt banii celor muncesc şi plătesc taxe şi impozite în România, iar dacă economia nu îşi revine nu se vor putea face plăţi pentru serviciile de sănătate, educaţie, alocaţii şi pensii.

“Trebuie să fim conştienţi toţi că din buget, şi bugetul acesta nu înseamnă nişte bani care vin din eter, sunt banii celor muncesc şi plătesc taxe şi impozite în ţară. Dacă economia nu îşi revine şi oamenii nu muncesc, nu sunt sume la buget cu care să se poată face plăţi pentru serviciile de sănătate, pentru educaţie, pentru alocaţii, pentru pensii. Toţi aceşti bani înseamnă bani care vin din economie, de aceea să nu vă surprindă că, în paralel cu această decizie pe care am luat-o pentru creşterea alocaţiilor şi a pensiilor, fiind, repet, ţara puternic afectată de pandemie, totuşi am înţeles nevoile oamenilor şi le-am găsit justificate şi nu ne-am eschivat de la o mărire. Nu a mai făcut-o nicio ţară europeană în această perioadă delicată care ne-a afectat pe toţi. Am înţeles aceasta creştere, dar ea trebuie făcută responsabil, pentru că a dubla, a tripla, de ce nu ne-am fi dorit, pentru că suntem în an electoral, să facem un gest de populist? Pentru că suntem responsabili. A dubla..şi nu este singura cerere pe masa mea de la minister, sunt în fiecare dimineaţa teancuri de iniţiative de la PSD să dublăm, să triplăm totul de la un cap la altul. Nu este nimeni care să nu vrea să crească, dar această creştere ne aruncă într-un blocaj economic”, a explicat ministrul Muncii.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL