Update articol:

Moody’s: Impactul coronavirusului asupra datoriilor suverane va fi dublu comparativ cu criza din 2009

Pandemia de coronavirus va creşte nivelul de îndatorare al celor mai bogate state din lume cu aproape 20 de puncte procentuale în acest an, a apreciat luni agenţia de evaluare financiară Moody’s, adică aproape dublu faţă de creşterea înregistrată în timpul crizei financiare din 2009, informează Reuters.

Într-un raport publicat luni, Moody’s a analizat 14 ţări, printre care SUA, Japonia, Franţa, Italia şi Marea Britanie, şi a evaluat impactul încetinirii economiei din cauza coronavirusului asupra finanţelor publice.

“Estimăm că, în medie, pentru acest grup de ţări, raportul datorie publică/PIB va creşte cu aproximativ 19 puncte procentuale, adică de aproape două ori mai mult decât în perioada marii crize financiare din 2009”, susţine Moody’s, precizând: “Comparativ cu marea criză financiară, creşterea datoriilor va fi mai imediată şi mai generalizată, reflectând intensitatea şi amploarea şocului provocat de coronavirus”.

Moody’s estimează că Italia, Japonia și Marea Britanie vor suferi cele mai mari creșteri ale datoriilor la aproximativ 25 de puncte procentuale din PIB, în timp ce Statele Unite, Franța, Spania, Canada și Noua Zeelandă vor vedea o creştere a datoriilor cu aproximativ 20 de puncte procentuale.

Datele din Marea Britanie de săptămâna trecută au arătat că împrumuturile publice au atins un nivel record în luna mai.

Un eventual eşec în reducerea ulterioară a datoriei ar face ţările cu un profil de credit slab mai expuse la viitoarele şocuri economice sau financiare, precum şi la o retrogradare a ratingului de ţară, avertizează Moody’s.

„Implicațiile ratingului vor depinde de capacitatea guvernelor de a inversa traiectoriile datoriilor înaintea posibilelor șocuri viitoare”, se arată în raport. „Italia și Japonia vor depinde în mod deosebit de tendințele de creștere, întrucât scopul de a restrânge și susține echilibre financiare mai puternice decât înainte de șoc este limitat”.

 

BVB | Știri BVB