Update articol:

Moscova confirmă că în 19 noiembrie va avea loc un summit Trump-Xi-Putin la Shenzhen

rusia

Kremlinul a confirmat desfăşurarea, în 19 noiembrie, a unui summit inedit între preşedinţii Donald Trump (SUA), Xi Jinping (China) şi Vladimir Putin (Rusia), în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen, în sudul Chinei, transmite AFP.

Dezbătută de săptămâni, organizarea unei asemenea întâlniri în marja summitului APEC a fost oficializată vineri seară de Casa Albă.

”S-a ajuns la un acord pentru ţinerea unei întâlniri trilaterale pe 19 noiembrie” între cei trei preşedinţi, a declarat sâmbătă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Beijingul nu a confirmat încă organizarea întâlnirii.

Potrivit Casei Albe, întâlnirea între cei trei lideri va aborda chestiunea proliferării nucleare şi războiul din Orientul Mijlociu declanşat în februarie de bombardamentele israeliano-americane contra Iranului.

În schimb, conform aceleiaşi surse, nu ar urma să se discute despre conflictul din Ucraina, în contextul în care Kievul şi aliaţii săi au declarat în mod clar că discuţii decisive privind securitatea Europei nu pot avea loc în absenţa lor.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (13/11/2026)

Radierea societatii Chimprod SA

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/11/2026)

Revizuirea estimarilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/11/2026)

Raport trimestrial pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (13/11/2026)

Admitere la finantare/intrare in etapa precontractuala proiect fonduri europene