Update articol:

Moţiunea de cenzură “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti” – dezbătută şi votată astăzi în Parlament, începând cu ora 12

Senatul şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, vor dezbate şi vor vota astăzi moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, semnată de 208 parlamentari. 
Moţiunea a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului de către deputatul PSD Daniel Suciu.

Moţiunea a fost iniţiată de PSD, după ce, săptămâna trecută, Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii. 

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.

Liderul interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a afirmat că sunt suficiente voturi pentru a trece moţiunea de cenzură.

“Conform evaluării noastre actuale, nu există numărul necesar de voturi, chiar dacă PSD este normal că încearcă să creeze această percepţie publică. Sigur că vom vedea, nu mai avem mult de aşteptat şi vom vedea ce se va întâmpla mâine, noi suntem pregătiţi pentru orice eventualitate. Căderea moţiunii înseamnă continuarea activităţii Guvernului şi ambiţia de a pune în practică toate măsurile benefice incluse în programul de guvernare. În cazul în care se va aduna numărul de voturi necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură, sigur că ne ducem spre anticipate”, a declarat, marţi, prim-ministrul Ludovic Orban.

Iniţiatorii moţiunii de cenzură arată că Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă atât pentru că schimbarea sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, cât şi pentru că adoptarea acestor modificări s-a făcut în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere.

“Cu fiecare angajare de răspundere, ordonanţă după ordonanţă, Guvernul PNL vrea să demonstreze tuturor că este groparul democraţiei româneşti! V-am avertizat public, în repetate rânduri, că există o linie roşie peste care nu se poate trece şi că modificarea legilor electorale cu atât de puţin timp înainte de alegeri este un abuz de democraţie. Aţi ignorat cu bună ştiinţă toate aceste avertismente, aţi călcat în picioare normele constituţionale şi aţi trecut cu tancul peste standardele europene doar pentru a vă satisface setea electorală de putere! Curtea Constituţională v-a spus deja, prin cele două decizii din 29 ianuarie 2020, că mergeţi pe un drum greşit. Că este un abuz de putere să vii cu angajări de răspundere pe proiecte aflate deja în procedură parlamentară. Că PNL încalcă grav Legea fundamentală! Domnule Orban, aţi deschis o cutie a Pandorei care poate avea repercusiuni tragice pe viitor asupra tuturor românilor. Regulile democratice nu sunt facultative!”, susţin semnatarii moţiunii, potrivit Agerpres.

Aceştia consideră că decizia de a modifica legislaţia electorală cu patru luni înainte de alegeri aruncă România la marginea Europei.

“Nu poţi să fii la putere şi să modifici legea electorală din interes conjunctural, cu câteva luni înainte de alegeri, pentru a-ţi crea un avantaj propriu. Este un abuz de putere evident. Un abuz care încalcă în mod flagrant Constituţia României şi standardele de bună practică definite de Comisia de la Veneţia şi împărtăşite de toate statele membre ale Uniunii Europene. Niciunul dintre dumneavoastră nu cred că îşi doreşte să fie părtaşul unui asemenea abuz. Problema principală nu e dacă alegerile sunt într-un singur tur, în două tururi sau în zece. Discuţii privind modificarea legislaţiei electorale se pot realiza, dar nu aşa, încălcând toate normele, cutumele legislative. Nouă nu ne e frică de alegeri, cei care schimbă legea cu patru luni înainte de scrutin sunt cei care cred că, dacă nu schimbă regulile, vor avea o problemă, dar acesta nu este un argument democratic. Aşadar, stimaţi colegi, având în vedere dorinţa PNL de a privatiza democraţia din România, vă rog să susţineţi această moţiune de cenzură! Drumul României nu este spre est. Nu-i lăsaţi să ducă România pe acel drum!”, se mai arată în textul moţiunii de cenzură.

Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat. 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020