Update articol:

Moţiunea pe energie – dezbătută luni, iar votul – marţi

Moţiunea simplă pe energie va fi dezbătută luni, în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final va fi marţi, a decis Biroul permanent al Camerei.

PNL a depus, astăzi, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă pe Energie, a anunţat în plen deputatul Virgil Popescu. 

“Grupul PNL anunţă depunerea moţiunii simple contra ministrului Energiei, Anton Anton, – ‘SOS sectorul energetic – PSD şi ALDE duc România în beznă’. Moţiunea este semnată de un număr de 68 de parlamentari ai PNL. Tema este de actualitate – suntem foarte îngrijoraţi de creşterea preţului la energie electrică şi gaze, de faptul că nu avem o strategie energetică naţională aprobată până acum, o tot discutăm de cinci ani de zile, de faptul că securitatea energetică a României este pusă în pericol, de faptul că suntem marginalizaţi în Europa şi de faptul că nu încurajăm consumul de gaze naturale, nici până la această oră o hotărâre de Guvern care trebuia aprobată din 17 septembrie nu este publicată în Monitorul Oficial”, a declarat în plenul Camerei Deputaţilor liberalul Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

Moţiunea este susţinută şi de deputaţii PMP. 

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/08/2026)

Informare decontare finantare PNRR pentru parcul fotovoltaic Giurgiu

Fondul deschis de investitii Globinvest BET-XT ETF (GIBXTETF) (17/08/2026)

Notificare SSIF Tradeville - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (18.08.2026) a simbolului GIBXTETF si numarul de unitati emise

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/08/2026)

Disponibilitate vot on-line AGEA din data de 27/28.08.2026

Digi Communications N.V. (DIGI) (17/08/2026)

Anunt privind incheierea perioadei de stabilizare aferente actiunilor Digi Spain