Update articol:

Motreanu: PNL nu trebuie să “redescopere” liberal-conservatorismul, e deja consacrat prin documentul “Modernizare cu Rădăcini”

Motreanu: PNL nu trebuie să “redescopere” liberal-conservatorismul, e deja consacrat prin documentul “Modernizare cu Rădăcini”
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com/pg/danstefan.motreanu

PNL nu trebuie să “redescopere” liberal-conservatorismul, acesta este deja consacrat prin documentul programatic “Modernizare cu Rădăcini”, adoptat de Congresul din 2025 şi votat inclusiv de cei care astăzi se autointitulează liberali-conservatori, a declarat luni secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Dan Motreanu.

“Am citit o serie de declaraţii despre nevoia ca PNL să revină la identitatea sa liberal-conservatoare şi, sincer, nu ştiu dacă să mă îngrijorez sau să zâmbesc când văd că unii aleg să trăiască într-o realitate paralelă. În primul rând, PNL nu trebuie să ‘redescopere’ liberal-conservatorismul. Acesta este deja consacrat prin documentul programatic ‘Modernizare cu Rădăcini’, adoptat de Congresul PNL în 2025 şi votat inclusiv de cei care astăzi se autointitulează liberali-conservatori, apoi reconfirmat la Congresul din 2026, congres la care, în mod ironic, au ales să lipsească. A propune astăzi o platformă liberal-conservatoare într-un partid care şi-a asumat oficial această doctrină este ca şi cum ai propune amenajarea unui lac în Marea Neagră. Sună spectaculos, dar este greu de înţeles ce aduce, în mod concret, nou”, a scris Dan Motreanu într-o postare pe facebook.

Potrivit acestuia, este “surprinzător” că apelul la dialog vine de la cel care “a ales să ignore voinţa majorităţii”, cu referire la colegul său de partid Adrian Veştea.

“Este surprinzător că apelul la dialog vine şi de la cel care, după nenumărate dezbateri, voturi şi rezoluţii adoptate de forurile partidului, a ales să ignore voinţa majorităţii. Un gest de onoare ar fi fost ca, după acceptarea desemnării pentru funcţia de prim-ministru, în momentul în care propriul partid a decis că nu îţi mai acordă încrederea politică, să îţi depui mandatul. În schimb, ai ales să mergi mai departe şi să susţii intrarea PNL într-o guvernare alături de PSD, partidul socialist care contribuise, împreună cu AUR, la căderea Guvernului prin moţiune de cenzură”, a evidenţiat Motreanu.

El îi reaminteşte lui Veştea că, deşi în BPN al PNL a susţinut că nu poate exista nicio colaborare cu AUR, deoarece este un partid extremist, ulterior a considerat firească solicitarea sprijinului inclusiv din partea acestei formaţiuni pentru atingerea propriului obiectiv politic.

Motreanu a punctat că politica nu se face în laborator şi nici ignorând realitatea.

“Dialogul, pluralismul şi libertatea de exprimare sunt valori fundamentale ale PNL. Dar ele merg mână în mână cu un alt principiu la fel de important: respectul pentru deciziile democratice ale partidului şi consecvenţa în propriile acţiuni. Altfel, riscăm să transformăm discursul despre principii într-un simplu exerciţiu de memorie selectivă”, a transmis secretarul general al PNL.

Într-o postare recentă pe facebook, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, a susţinut că este important ca PNL să redevină “un spaţiu al dialogului autentic, în care fiecare membru este ascultat şi respectat”.

“Diversitatea opiniilor nu este o slăbiciune, ci o resursă. Sunt convins că foarte mulţi colegi liberali gândesc astfel. Vocea aleşilor locali trebuie să conteze mai mult în procesul de decizie, deoarece ei sunt cei care reprezintă partidul în comunităţi, cunosc realităţile din teren şi poartă, zi de zi, responsabilitatea în faţa cetăţenilor. Din aceste motive susţin Platforma Liberal-Conservatoare din interiorul Partidului Naţional Liberal. Este un demers care îşi propune să reafirme identitatea doctrinară a partidului, să promoveze valorile liberal-conservatoare care au definit dintotdeauna PNL şi să ofere un cadru pentru o dezbatere deschisă, onestă şi responsabilă despre viitorul nostru. Platforma nu este îndreptată împotriva partidului şi nici împotriva cuiva. Dimpotrivă, îşi propune să întărească PNL prin dialog, prin respect reciproc şi prin revenirea la principiile care au făcut din Partidul Naţional Liberal principalul partid al dreptei româneşti”, a subliniat Veştea.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (20/07/2026)

Erata - Notificare BCR - rezultate oferta publica de preluare voluntara

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (20/07/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17.07.2026

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (20/07/2026)

Disponibilitate vot online in AGEA din data de 27.07.2026

UAMT S.A. (UAM) (20/07/2026)

Hotarari AGA E 20.07.2026