Update articol:

Nagorno-Karabah: Armenia şi Azerbaidjanul anunţă un “armistiţiu umanitar” cu începere din 18 octombrie; Actualizare – Armenia acuză Azerbaidjanul că a încălcat armistiţiul

*ACTUALIZARE

Armenia a acuzat duminică Azerbaidjanul că a încălcat “armistiţiul umanitar” abia intrat în vigoare în Nagorno-Karabah bombardând regiunea, anunţă AFP.

“Inamicul a efectuat tiruri de artilerie în direcţia nord între orele 00.04 şi 02.45 (sâmbătă, 20.04 şi 22.45 GMT) şi a lansat rachete spre sud între 02.20 şi 02.45”, a afirmat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Ministerului armean al Apărării, Shushan Stepanyan.

Azerbaidjanul nu a reacţionat deocamdată.

***

Armenia şi Azerbaidjanul au anunţat un “armistiţiu umanitar” cu începere de sâmbătă la miezul nopţii, potrivit declaraţiilor ministerelor de externe ale celor două ţări, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Republica Armenia şi Republica Azerbaidjan au convenit un armistiţiu umanitar cu începere din 18 octombrie, ora locală 00.00”, a declarat Ministerul armean de Externe, diplomaţia azeră confirmând într-o declaraţie identică.

Este a doua oară când cele părţile implicate încearcă să ajungă la un acord de încetare a focului după trei săptămâni de lupte care au făcut sute de morţi în Nagormo-Karabah.

Anunţul intervine în contextul în care ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a discutat telefonic în cursul serii cu omologii săi armean şi azer şi a insistat în privinţa “necesităţii unei respectări stricte” a armistiţiului încheiat sâmbăta trecută la Moscova, potrivit diplomaţiei ruse.

Azerbaidjanul a obţinut câştiguri teritoriale în aceste trei săptămâni, dar fără să învingă în bătălia decisivă. Până în prezent, Baku nu a dezvăluit preţul conflictului, nepublicând niciun bilanţ militar, material sau uman.

Separatiştii afirmă că au ucis mii de oameni, recunoscând că au fost nevoiţi să cedeze teren, dar afirmă că “ţin situaţia sub control”. Oficial, ei au pierdut circa 700 de oameni şi majoritatea celor 140.000 de locuitori au fost deplasaţi.

Pe lângă o potenţială criză umanitară, comunitatea mondială se teme de internaţionalizarea conflictului, Turcia sprijinind Azerbaidjanul. Armenia, care îi susţine financiar şi militar pe separatişti, este într-o alianţă militară cu Rusia, reaminteşte AFP.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020