Update articol:

Negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a noului Guvern, sistate

Negocierile între PNL, USR-PLUS şi UDMR pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a noului Guvern au fost sistate, duminică, după numai două ore, potrivit news.ro. Formaţiunile politice nu au ajuns la un acord, iar Alianţa USR PLUS a anunţat delegaţia care va participa la consultările de la Cotroceni şi se pare că-l va propune premier pe Dacian Cioloş. Între timp, senatorul PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că anul 2021 va fi ”cu linişte politică, cu reforme, cu dialog”. La rândul lor, reprezentanţii UDMR au precizat că discuţiile s-au blocat la numele premierului.

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedüs Csilla, a precizat, într-o postare pe Facebok, că negocierile s-au blocat la numele premierului.
”PNL şi USR PLUS îşi vor propune mâine propriii candidaţi la funcţia de prim-ministru, în discuţiile cu şeful statului”, anunţă Hegedüs Csilla.
UDMR va decide paşii de urmat într-o şedinţă a conducerii, programată luni dimineaţă.
Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR care au participat la negocierile de la Vila Lac au început să plece, duminică, după numai două ore de discuţii.
Surse politice spun că negocierile au fost sistate, pentru că cele trei formaţiuni nu au reuşit să ajungă la un consens în legătură cu conducerea Camerei Deputaţilor şi cu formarea noului guvern.
Între timp, Alianţa USR PLUS a transmis componenţa delegaţiei care va participa, luni, la negocierile de la Cotroceni şi este posibil să-l propună preşedintelui Klaus Iohannis pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier.
Delegaţia USR PLUS care va merge luni la Cotroceni  este formată din Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău.
De asemenea, senatorul PNL Alina Gorghiu a postat pe Facebook un mesaj care îndeamnă la susţinere şi dialog.
”Avem nevoie în continuare de încrederea şi sprijinul dumneavoastră! Vom avea un 2021 cu linişte politică, cu reforme, cu dialog! Echipa PNL este şi va fi alături de voi”, a scris Girghiu pe Facebook.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, cele trei formaţiuni nu au transmis oficial detalii despre negocieri, deşi cu o zi în urmă promiteau informaţii transmise prin comunicate de presă comune.

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (25/01/2021)

Calendar Comunicare Financiara 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/01/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 ianuarie 2021

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (25/01/2021)

Document informare - alocare actiuni BVB

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (25/01/2021)

Autorizare ASF - Schimbare in conducerea executiva a administratorului SIF4