Update articol:

“Niciun semn” de îngrijorare din partea membrilor NATO cu privire la starea preşedintelui Biden (Casa Albă)

“Niciun semn” de îngrijorare din partea membrilor NATO cu privire la starea preşedintelui Biden (Casa Albă)
 - poza 1

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a dat asigurări luni că nu “sesizează niciun semn” de îngrijorare din partea membrilor NATO cu privire la starea preşedintelui Joe Biden, relatează AFP.

“Această întrebare implică faptul că (ţările aliate) ar avea nevoie să fie asigurate cu privire la rolul principal al Statelor Unite şi angajamentul preşedintelui Biden. Nu vedem niciun semn în acest sens”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, în cursul unei conferinţe de presă despre posibilele preocupări din partea membrilor NATO cu privire la starea preşedintelui Biden.

Preşedintele american Joe Biden a promis luni că va rămâne în cursa prezidenţială, spunând că este încrezător că alegătorul mediu îl doreşte în continuare candidat al Partidului Democrat, notează Reuters, potrivit Agerpres.

“Nu plec nicăieri”, a declarat Biden pentru emisiunea Morning Joe de la postul de televiziune MSNBC. El i-a îndemnat pe toţi cei care doresc ca el să se retragă să candideze împotriva sa atunci când Convenţia Naţională Democrată se va reuni în august.

Interviul a fost un alt exemplu al încercării lui Biden de a-şi reveni după o dezbatere ratată împotriva republicanului Donald Trump pe 27 iunie, care a ridicat întrebări cu privire la capacitatea sa mentală.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta