Update articol:

Nicolae Ciucă afirmă că nu a fost identificat riscul ca România să rămână fără energie

Ciuca Sursa foto: facebook.com
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că, în urma analizei făcute până acum la nivelul Guvernului, nu s-a identificat riscul ca ţara noastră să rămână fără energie.

“Ieri, în şedinţa de Guvern, am aprobat planul de iarnă şi el a fost întocmit de către toţi cei care îşi desfăşoară activitatea şi sunt responsabili de sectorul energetic din România. Ca atare, odată aprobat acest plan, am stabilit ca săptămâna viitoare să avem şi întâlnire cu Comandamentul de iarnă. Ce vreau să subliniez este că pentru prima dată la începutul lunii septembrie avem acest plan. El de regulă se întocmea în noiembrie. Reuşim astfel să avem o perioadă de timp în care să analizăm toate ipotezele care pot să afecteze sistemul energetic românesc şi împreună cu cei care au participat la întocmirea planului să identificăm şi soluţiile, astfel încât România să nu rămână fără energie. Din analiza de până acum nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie”, a spus premierul după participarea la Conferinţa internaţională “Curtea de Conturi a României – Digitalizare în audit”, potrivit Agerpres.

El a adăugat că autorităţile trebuie să fie pregătite şi pentru alte “ipoteze şi scenarii”.

“Sigur, trebuie să fim pregătiţi pentru ipoteze şi scenarii, inclusiv un scenariu negru în care neprevăzutul poate să se întâmple şi atunci, la comandamentul de săptămâna viitoare, tocmai aceste ipoteze şi scenarii le vom discuta şi vom stabili ce avem de făcut. Există, de asemenea, o punere în aplicare a unui sistem gradual de măsuri care au ca prim obiectiv să menţină aprovizionarea cu energie electrică a cetăţenilor”, a menţionat premierul.

BVB | Știri BVB

E-mini Dow Jones TURBO LONG 0.001/28,000/29,000 (EBDOWTL22) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 27 si 28 Septembrie 2022

TURBO LONG ON GOLD FUTURES (RCGLDTL2) (26/09/2022)

Suspendare tranzactionare - 11:31 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG atingere bariera

MedLife S.A. (M) (26/09/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23 septembrie 2022

BRK Dow Turbo Long 29850 (BKDOWTLB4) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 26 si 27 Septembrie 2022