Update articol:
Deficienţe constatate la ANRM de Corpul de control al premierului

Nicolae Turdean, ANRM: Am găsit 456 de licențe blocate la ANRM; Investiția blocată pe numai cinci dintre proiecte era de 80-100 de milioane euro

*„Cartea Minieră nu mai fusese actualizată din 2010, iar Cartea Petrolieră din 2018”, spune Turdean

Nicolae Turdean, președintele Agenţiei Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), spune că a găsit 456 de licențe blocate, în cadrul instituției, după preluarea mandatului, menționând că acest lucru este foarte grav, însemnând investiții blocate și pierderea multor locuri de muncă.

Domnia sa ne-a spus: “Am refăcut echipa care se ocupă de promovarea Hotararilor de Guvern privind punerea în valoare a bazei de resurse minerale utile și am scos 21 de astfel de HG în circuitul de aprobare, în ultimele trei luni. Prima a fost aprobată săptămâna trecută și intenționăm să fie aprobate încă 2 săptămâna viitoare. Pe cinci dintre cele 21 de licențe scoase la aprobare, investiția blocată era de 80-100 de milioane euro. Motivele acestei situații stau în calitatea slabă a documentelor puse în circuit spre avizare, dar și schimbarea frecventă a componenței Guvernului.”
Corpul de control al prim-ministrului a finalizat, recent, o acţiune de verificare la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 – 31 octombrie 2019, în urma căreia au fost identificate deficienţe şi nereguli.

O serie de observații ale Corpului de Control se referă la modul de organizare al ANRM, potrivit domnului Turdean: „Spre exemplu, inspectoratele teritoriale aveau dublă subordonare – și față de Direcțiile generale – de Minerit și de Petrol, și față de Direcția de Control.
De asemenea, nu au fost separate activitățile de reglementare (emitere de acte de reglementare, avize) de cele de gestiune (care lucrează pentru urmărirea utilizării bazei de resurse minerale).

Noi am inițiat deja o hotărâre de Guvern de modificare a organigramei ANRM, astfel încât să separăm activitățile de reglementare și gestiune. De asemenea, inspectoratele teritoriale vor reveni în subordinea unei singure direcții – cea de Control.

În pregătirea noii organigrame, am redistribuit deja personalul, de exemplu aveam 22 de specialiști în direcțiile de specialitate și 24 de angajați pe funcții de suport.”

Corpul de Control a mai sesizat neîndeplinirea unor atribuții prevăzute în Legea Minelor și Legea Petrolului, mai precizeaza presedintele ANRM: „Cartea Minieră nu mai fusese actualizată din 2010, iar Cartea Petrolieră din 2018. Înregistrarea rezervelor în inventarul unic național nu se mai făcuse de ani de zile.
Am reînceput actualizarea celor două documente.
În plus, sunt în curs de aprobare 11 hotărâri de Guvern pentru înregistrarea în inventarul unic a rezervelor naturale.

Corpul de Control a mai descoperit un conflict de interese la nivelul ANRM. Noi am semnalat mai multe și le-am raportat la ANI. Este vorba despre angajați care au ocupat și posturi în companii care erau în relație cu ANRM.”
Nicolae Turdean mai spune ca Agenția a fost complet izolată de restul instituțiilor cu care trebuia să lucreze: Apele Române, Agenția Națională a Mediului, Garda de Mediu: „Din decembrie 2019, am inițiat un protocol de colaborare cu IGPR pentru efectuarea de controale în comun, pentru schimb de informații, în privința exploatărilor ilegale.
Săptămâna aceasta, realizăm un protocol similar cu ANAR și Garda de Mediu, iar, vineri, inițiem discuții preliminare cu ANAF.
Au fost multe cazuri în care deținătorii de licențe nu s-au declarat ca plătitori de redevențe la ANAF.

În urma controalelor deja efectuate cu Poliția, am identificat deja 21 de exploatări ilegale de nisip și pietriș – foarte multe basculante încărcate peste capacitate, fără bonuri de însoțire a mărfii pentru camioanele ce transportau produse miniere.”

De asemenea, sunt multe inadvertențe legislative între Legea Minelor din 85/2003 și HG de aplicare 1208/2003, iar ANRM a inițiat o HG de armonizare a celor douăacte normative, potrivit presedintelui institutiei.

Potrivit Guvernului, in urma desfăşurării acţiunii de control au fost identificate o serie de deficienţe/nereguli, în ceea ce priveşte:
* activitatea de emitere/retragere a avizelor, licenţelor de concesiune minieră şi a permiselor de exploatare;
* evidenţa redevenţelor şi taxelor miniere datorate şi achitate de către titularii de licenţe petroliere, respectiv de titularii de licenţe/permise miniere;
* determinarea şi încasarea unei redevenţe, reprezentând o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul naţional de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminale petroliere, altele decât cele aflate în proprietate publică a statului, având consecinţe în ceea ce priveşte prejudicierea bugetului de stat;
* o evidentă incoerenţă la nivelul actelor decizionale ale Agenţiei, coroborate cu posibile conflicte de interese, cu consecinţe privind gestionarea resurselor umane şi financiare;
* organizarea şi funcţionarea Compartimentelor de Inspecţie Teritorială, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte controlul activităţii titularilor de licenţe petroliere şi de licenţe/permise miniere.
ANRM funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, printr-un consilier de stat, fiind autoritatea competentă abilitată să aplice dispoziţiile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (04/08/2020)

Raport conf. art. 82 din Legea 24/2017

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (04/08/2020)

Tranzactie - vanzare participatie in Glass Container Company

VES SA (VESY) (04/08/2020)

Neintrunire cvorum AGAE 03.08.2020

ALRO S.A. (ALR) (04/08/2020)

Disponibilitate Raport de Sustenabilitate al Grupului ALRO aferent anului 2019