Update articol:

Nicu Marcu – cele mai mari şanse la şefia ASF

Nicu Marcu, vicepreşedintele Curţii de Conturi, are cele mai mai mari şanse să fie noul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), susţin surse politice.    

Se pare că senatorul Daniel Zamfir, până acum câteva zile favorit pentru postul de la ASF, a pierdut în faţa lui Nicu Marcu, în urma negocierilor pe care Marcel Ciolacu le-a avut cu Ludovic Orban şi Victor Ponta.  Sursele spun că, în locul lui Nicu Marcu, va fi numit Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, al cărui mandat la Curtea de Conturi expiră în acest an.

Camera Deputaţilor primeşte până pe 4 iunie propuneri de candidaţi pentru ANRE, şefia ASF, CNCD, Consiliul Legislativ şi Curtea de Conturi, iar pe 16 iunie va fi avizul comisiilor, potrivit informaţiilor transmise de Cameră.          

Nicu Marcu are profil tehnocrat: e profesor universitar de economie la Universitatea din Craiova şi a fost deputat PNL pentru o scurtă perioadă (doi ani). 

Vezi mai jos CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaţilor în legislatura 2012-2016:   
 
  • Universitatea din Craiova – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Departamentul Finanţe, Bănci şi Analiză economică – Profesor universitar doctor;
  • Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice ‘Costin C. Kiriţescu’ (INCE) – Cercetător ştiințific I;
  • Academia Română – Şcoala de Înalte Studii Doctorale – CONDUCĂTOR ŞTIINȚIFIC DOCTORAT – domeniul Economie;
  • Parlamentul României – deputat, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor
A. Studii efectuate şi diplome obţinute
  • 2008 – 2009 – INSTITUTUL NAŢIONAL DE DIPLOMAŢIE;
  • 2006 – 2007 – COLEGIUL NAŢIONAL DE APĂRARE;
Perioada2002 – 20062000 – 20041992 – 1997
Calificarea / diploma obţinutăDiplomă de licenţă – juristDiplomă de doctor în domeniul ContabilitateDiplomă de licenţă – economist
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formareUniversitatea din Craiova,
Facultatea de Drept
Universitatea din Craiova,
Facultatea de Ştiinţe Economice
Universitatea din Craiova,
Facultatea de Ştiinţe Economice
Nivelul în clasificarea naţională sau internaţionalăÎnvăţământ superiorNivel postuniversitarÎnvăţământ superior
Limba maternăRomână
Limbi străine cunoscute 
AutoevaluareÎnţelegereVorbireScriere
Nivel europeanAscultareCitireParticipare la conversaţieDiscurs oralExprimare scrisă
Limba francezăC1Utilizator experimentatB1Utilizator independentB1Utilizator independentB1Utilizator independentB1Utilizator independent
Limba englezăA2Utilizator debutantA2Utilizator debutantA2Utilizator debutantA2Utilizator debutantA2Utilizator debutant
B. Experienţa profesională şi locurile de muncă relevante
  • 2014 – ABILITARE domeniul Economie – Institutul de Studii Doctorale, Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat- Academia de Studii Economice, Bucureşti;
  • Din 2014 – CONDUCĂTOR ŞTIINȚIFIC DOCTORAT – domeniul Economie, Academia Română – Şcoala de Înalte Studii Doctorale, Bucureşti;
  • Din 2014 – CERCETATOR STIINTIFIC I, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice ‘Costin C. Kiriţescu’ (INCE), Bucureşti;
  • 2012 – 2013 – PRORECTOR management economic şi financiar şi probleme sociale ale studenţilor, Universitatea din Craiova;
  • Din 2012 – membru în CONSILIUL NAŢIONAL DE ATESTARE A TITLURILOR, DIPLOMELOR SI CERTIFICATELOR UNIVERSITARE (CNATDCU);
Perioada2012 – Prezent2008 – 20122005 – 20082001 – 2005
Funcţia sau postul ocupatProfesor universitarConferenţiar universitarLector universitarCadru asociat
Activităţi şi responsabilităţi principaleActivitate didactică şi de cercetareActivitate didactică şi de cercetareActivitate didactică şi de cercetareActivitate didactică şi de cercetare
Numele şi adresa angajatoruluiFacultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea din CraiovaFacultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea din CraiovaFacultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea din CraiovaFacultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Craiova
Tipul activităţii sau sectorul de activitateEducaţie şi cercetareEducaţie şi cercetareEducaţie şi cercetareEducaţie şi cercetare
  • 2007 – 2011 – PREŞEDINTE CONSILIUL NAŢIONAL DE INTEGRITATE;
Alte posturi ocupate anterior
  • SECRETAR GENERAL ADJUNCT – Ministerul Mediului şi Pădurilor, Guvernul României;
  • INSPECTOR GUVERNAMENTAL – Secretariatul General al Guvernului României;
  • SECRETAR GENERAL – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF;
  • DIRECTOR – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF;
  • DIRECTOR GENERAL AL DIRECŢIEI GENERALE BUGET FINANŢE ŞI FONDURI EUROPENE – Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Guvernul României;
  • DIRECTOR EXECUTIV – Compania Naţională Loteria Română;
  • DIRECTOR ECONOMIC – Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Bucureşti;
  • Director economic – Direcţia Silvică Craiova;
  • Economist şef – Direcţia Silvică Dolj;
  • Contabil şef – Inspectoratul Silvic Teritorial Craiova;
  • Contabil şef – Ocolul Silvic Calafat;
C. Director proiecte cercetare-dezvoltare
POSDRU/92/3.1/S/62002Sursa de finanţare: Uniunea Europeană, Volumul finanţării: 14.958.762 RON, Principalele publicaţii: „Analize şi studii asupra sectoarelor productive şi emergente pentru a depista oportunităţile antreprenoriale”; „Analiza oportunităţilor antreprenoriale şi a resurselor umane în Regiunea Sud Vest Oltenia”; „Cercetare şi analiza resurselor umane active şi neactive existente, a resurselor financiare, a cunoştinţelor legislative şi fiscale”; (2010-2013)
Contract nr. 89/27.01.2010Sursa de finanţare: Academia Română, Volumul finanţării: 12.495 EURO, Principalele publicaţii: „Sistem de indicatori pentru analiza performanței economico-financiare”
POSDRU/89/1.5/S/62988Sursa de finanţare: Uniunea Europeană, Volumul finanţării: 96.000 RON, Principalele publicaţii: „Characteristics of the Economic-Financial Crisis in Europe”, Romanian Statistical Review, no 3/2012, ISSN 1018-046X, Pag 24-31; „The Need for Public Debt Management in the Context of Sustainable Development within the European Union”, The Annals of University of Oradea, Economic Sciences, Tom XX, 2011, ISBN 978-606-10-0545-1, Pag. 365-371; “The Impact of the Convergence Criteria on the States from The Euro Area”, Analele Universitatii din Craiova, Econimic Sciences Series, vol IV, 2011, ISSN 1223-365x 1843 – 3723 (e); “ISD, între motor al economiei şi sursă de instabilitate”, Economistul, nr 4(54), 2012, ISSN 1221-8669, Pag. 5-6; “The State, professional prejudicial spender”, Economistul, nr 1(51), 2012, ISSN 1221-8669, Pag. 7-8; “Un motiv pentru care să mai cred în tine ”, Economistul, nr 2(52), 2012, ISSN 1221-8669, Pag. 7-8; “A fi cetăţean în Europa”, Economistul, nr 40, 2011, ISSN 1221-8669, Pag. 5-7; “Zona euro nu are mecanisme pentru controlul datoriei publice”, Economistul, nr 38, 2011, ISSN 1221-8669, Pag. 3-5; “Managementul datoriei externe”, Economistul, nr 19, 2011, ISSN 1221-8669, Pag. 49-54; “Epopei comparate”, Economistul, nr 17, 2011, ISSN 1221-8669, Pag. 56-58; (decembrie 2010 – noiembrie 2012)
Contract nr. 31C / 24.07.2006Sursa finanţării: SC ELPRECO SA CRAIOVA, Volumul finanţării: 3.570 EURO, Principalele publicaţii: „Studiu privind posibilităţile de optimizare a structurii financiare la SC ELPRECO SA Craiova”
D. Premii sau alte elemente de recunoaştere a contribuţiilor ştiinţifice
Recunoaşterea contribuţiilor ştiinţifice
  • Diplomă „Profesor emerit”, Asociația Facultăților de Economie din Romănia – AFER (2012)
  • Membru de onoare al Consiliului Ştiinţific, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, Institutul de Prognoză economică (2012)
  • Diplomă de onoare pentru rezultatele deosebite în cercetarea ştiinţifică aplicată în domeniul statistic, Societatea Română de Statistică (2011)
E. Aptitudini şi competenţe personale
Publicaţii
  • 9 cărţi publicate – autor şi coautor
  • 20 articole publicate în reviste cotate ISI Thompson
  • 10 articole publicate în reviste de specialitate recunoscute CNCSIS B+
  • 12 articole publicate în baze de date internaţionale, care fac un proces de selecţie a revistelor pe baza unor criterii de performanţă
  • 4 articole publicate în reviste recunoscute CNCSIS B
  • 18 studii prezentate şi publicate în volume selective ale unor conferinţe internaţionale
  • 17 articole publicate în reviste din fluxul naţional
  • Membru în 10 proiecte de cercetare, câştigate prin competiţie naţională şi internaţională
Membru asociaţii ştiinţifice şi profesionale
  • Consultant fiscal, membru al Consiliului Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali din România;
Membru în comitete ştiinţifice şi moderator
  • Membru în Colectivul de recenzie al Conferinţei internaţionale „European Integration – New Challenges” – EINCO 2013, organizată de Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, Oradea, ROMÂNIA, conferinţă indexată în următoarele baze de date internaţionale: REPEC, DOAJ, EBSCO, SCIPIO, 24-25 mai 2013
  • Membru în Comitetul ştiinţific al Conferinţei internaţionale „Competitivitate şi stabilitate în economia bazată pe cunoaştere” – iCOnEC 2012, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova, ROMÂNIA, conferinţă indexată în următoarele baze de date internaţionale: REPEC, CEEOL, 26-27 octombrie 2012
  • Membru în Comitetul ştiinţific al 19th International Conference – IECS 2012, “The Persistance of Global Economic Crisis: Causes, Implications, Solutions”, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, ROMÂNIA, conferinţă indexată în următoarele baze de date internaţionale: REPEC, EBSCO, DOAJ; ULRICHSWEB, 15 iunie 2012
  • Moderator al secţiunii „Finances and Business Evaluation”, Conferinţa internaţională „Competitivitate şi stabilitate în economia bazată pe cunoaştere” – iCOnEC 2011, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova, ROMÂNIA, conferinţă indexată în următoarele baze de date internaţionale: REPEC, CEEOL, 4-5 noiembrie 2011
  • Recenzor articole pentru jurnalul ”Eurasian Journal of Business and Economics”, ISSN 1694-5948 (print), 1694-5972 (electronic), International Ataturk Alatoo University, Kyrgysztan, http://www.ejbe.org/editorialboard.htm, indexat EconLit, Journal of Economic Literature (AEA), Cabell’s Directory of Publishing Opportunities in Economics & Finance, Accounting, Management and Marketing, EBSCO EconLit with Full Text Database, Conform ”Letter of Attestation”/June 2010
  • Membru în Colegiul ştiinţific al Jurnalului “Revista Română de Statistică”, ISSN 1844-7694, indexată în următoarele baze de date internaţionale: DOAJ, Index Copernicus, Ebsco, Icaap, Repec, 2010-prezent
  • Membru în Comitetul consultativ al Revistei Metalurgia International, ISSN 1582-2214, indexată ISI Thompson, 2009- prezent
  • Membru în Comitetul de Redacție pentru ”Revista Tinerilor Economisti (The Young Economists Journal)”, Craiova, în următoarele numere: nr. special Mai/2007, nr. 8 Aprilie/2007, nr. 7 Nov./2006, ISSN 1583-9982, http://stat257.central.ucv.ro/rte/, revista indexata in Index Copernicus database, Electronic Journal Library, RePEC, EconPapers, Ideas, Scientific Commons

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025