Update articol:

Nicuşor Dan: Până pe 31 mai, România va avea contractele semnate pe SAFE

Nicuşor Dan: Până pe 31 mai, România va avea contractele semnate pe SAFE
 - poza 1

România va avea contractele semnate prin programul european de achiziţii militare SAFE până pe 31 mai, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, marţi, la Black Sea and Balkans Security Forum.

“Pe SAFE suntem în grafic. După cum ştiţi, a existat un calendar, a existat un deadline în noiembrie anul trecut, în care ne-am încadrat, acum există termenul de 31 mai anul acesta. Deci, peste trei-patru săptămâni până la care să fie semnate contractele. Pentru ca aceste contracte să fie semnate, a fost necesar acest vot în Parlament, care a venit pe o componentă importantă în urmă cu două săptămâni şi prevăd că se va întâmpla azi pe ultima componentă. Există şi componenta care ţine de Ministerul Transporturilor”, a spus şeful statului.

Astfel, susţine el, până la 31 mai, România va avea contractele semnate şi a adăugat că peste jumătate din producţia de echipament militar va fi în România.

“Dacă ne uităm în perspectivă, în viitorul mediu şi lung, pe de o parte, programele SAFE vor aduce o parte din producţie în România, undeva la 60% din contractele pe partea militară pe care le-am semnat, deci cam 13 miliarde din cele 17, diferenţa fiind pe bucăţile de autostradă. Şi mai mult decât atât, în discuţiile pe care le-am avut cu firmele care urmează să vină pentru a semna contractele există voinţa pentru ca activitatea economică să nu se sfârşească la momentul 2030, dimpotrivă, ca investiţiile care se desfăşoară acum să poată să fie viabile economic pe un orizont de timp mai mare”, a arătat şeful statului.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (12/05/2026)

Disponibilitate Raport Financiar Trimestrul 1 2026 si Detalii Videoconferinta

ARMATURA S.A. (ARM) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026

TURBOMECANICA S.A. (TBM) (12/05/2026)

Conferinta telefonica investitori si analisti Q1 2026