“În loc să corecteze dezechilibrele acumulate în sistem şi să construiască o salarizare coerentă, predictibilă şi echitabilă, noua variantă a proiectului continuă să opereze cu soluţii de compromis, să favorizeze anumite categorii şi să lase în urmă exact acele sectoare care asigură funcţionarea serviciilor publice esenţiale”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederaţia Naţională Sindicală “Meridian” şi Blocul Naţional Sindical (BNS), potrivit Agerpres.
Potrivit sindicatelor, una dintre cele mai grave probleme este reducerea valorii de referinţă de la 4.100 la 4.000 de lei. “Am solicitat ca aceasta să fie stabilită la nivelul salariului minim pe economie şi actualizată anual în funcţie de inflaţie şi productivitatea muncii. În schimb, este diminuat chiar reperul de la care ar trebui construit întregul sistem, în timp ce, în numeroase sectoare, creşterile prevăzute nu acoperă pierderea de putere de cumpărare acumulată în ultimii doi ani. O lege a salarizării nu poate transfera costul austerităţii asupra salariaţilor”, se arată în document.
De asemenea, sindicatele avertizează că plafonarea sporurilor la 20% din totalul cheltuielilor cu salariile, inclusiv prin raportare la ordonatorul principal de credite şi la sursele de finanţare, poate anula drepturi salariale recunoscute de lege.
“Respingem şi modul de elaborare a proiectului. Dialogul social nu înseamnă transmiterea cu întârziere a documentului şi acordarea unui interval simbolic pentru observaţii. O lege care afectează peste un milion de salariaţi din sectorul public nu poate fi construită pe repede-înainte, iar sindicatele nu pot valida în câteva ore sau zile decizii cu efecte pentru ani şi decenii. Consultarea formală nu este dialog social!”, apreciază sindicaliştii.
Totodată, confederaţiile sindicale consideră că un Guvern demis nu poate decide viitorul salarizării prin negocieri purtate în afara mandatului. “Nu poate fi acceptabil ca un Guvern aflat într-o astfel de situaţie să stabilească, să negocieze şi să angajeze România în privinţa unei politici publice care afectează peste un milion de salariaţi, fără un mandat politic deplin şi fără un dialog social real”, susţin cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional.
Din acest motiv, sindicaliştii consideră că actuala variantă a legii salarizării nu mai poate constitui baza unei reforme credibile, echitabile şi acceptate de partenerii sociali. “Cerem retragerea actualului proiect şi reluarea reformei de la zero”, transmit sindicaliştii.